Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbalul sucevean, ucis de bani negri şi interese

Publicat in Adevarul, luni 15 august 2011 ·

Directorul LPS şi lichidatorul clubului demască golăniile care au dus la desfiinţarea FC Cetatea. Banii de pe transferuri ajungeau în buzunare private, iar părinţii fotbaliştilor juniori erau puşi să plătească pentru antrenamentele copiilor, dar nu primeau chitanţe.

Fotbal Club Cetatea Suceava a fost înfiinţat în anul 2004, iar după nici şase ani de activitate a fost dizolvat. Are datorii de 3 milioane de lei la stat, iar cei 400 de jucători legitimaţi aici nu-şi mai pot continua cariera până nu se sting restanţele.

„În perioada 2007-2008 s-au acumulat datorii către Ministerul de Finanţe, iar eu am venit la conducerea clubului în iunie 2009 şi nu am reuşit să atrag fonduri să le achit. S-a ajuns la concluzia că e mai bine să se desfiinţeze clubul“, a declarat Ciprian Anton (foto stânga), ultimul preşedinte al FC Cetatea Suceava. Cum s-a ajuns în această situaţie? Directorul Liceului Sportiv Suceava (LPS) a reclamat banii negri care au circulat prin club. „Nu au gestionat corect fondurile provenite din transferul unor sportivi. Trebuia o strategie clară şi eu am propus o dată una, dar, fiind bani negri, nu interesa pe nimeni performanţa“, a declarat Dumitru Bernicu (foto dreapta), directorul LPS.

În plus, banii din sponsorizări nu erau înregistraţi în evidenţele contabile, a mai spus directorul. De asemenea, nu s-au făcut acte pentru transferuri, a precizat şi Mircea Grosaru, cel care se ocupă cu lichidarea judiciară a clubului. În aceste condiţii, clubul a început să acumuleze datorii la stat şi s-a ajuns în situaţia să fie dizolvat.

Victime sunt jucătorii, care, fiind legitimaţi la Cetatea, nu se pot transfera definitiv la alte cluburi până nu se achită datoriile clubului. Din acest motiv ei sunt doar „împrumutaţi“ la alte echipe, banii plătiţi pentru ei fiind dirijaţi către stat. Victime sunt şi microbiştii, care sunt lipsiţi de un fotb

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 33 minute
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 48 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 8 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 33 minute
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Salvamontiștii din Neamţ au intervenit pentru salvarea unor persoane rănite

Ziare.com acum 36 minute
Salvamontiştii din Neamţ au intervenit, în ziua Paștelui, în două situații diferite pentru salvarea unor persoane rănite. Salvamont Neamţ a intervenit, duminică, în urma unui apel 112, în zona Staţiunii Durău, în vederea acordării primului ajutor vi

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°