Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Audi inaugurează o nouă unitate de producţie în Ungaria

Publicat in Romania Libera, miercuri 12 iunie 2013 ·

Audi inaugurează, miercuri, o nouă unitate de producţie la o fabrică din nordul Ungariei, la Gyor, în care a investit, din anul 2011, aproape 900 de milioane de euro şi unde va construi noul sedan A3, relatează Bloomberg, conform Mediafax.

Noua versiune sedan a modelului compact A3 se va vinde mai bine decât actualele variante hatchback şi decapotabile şi va contribui la reducerea decalajului faţă de liderul BMW pe piaţa maşinilor premium, potrivit Audi.

"Anticipăm că fiecare al doilea client al A3 va opta pentru un sedan, în viitor", a declarat la Budapesta Josef Schlossmacher, purtător de cuvânt al Audi, înainte de ceremonia care va marca lansarea producţiei sedanului la fabrica din Gyor.

Noul A3 va fi destinat în mare parte clienţilor din Statele Unite şi China, unde sedanurile sunt mai populare decât pe piaţa europeană.

În Europa, sedanul A3 va fi disponibil în showroom-uri în trimestrul al treilea, cu un preţ de bază în Germania de circa 25.000 de euro.

Vânzările în China vor începe la sfârşitul acestui an, iar în SUA vor fi lansate la începutul anului viitor.

Compania germană va deschide în acest an o fabrică în China, la Foshan, pentru a fabrica sedanul A3 pentru această piaţă.

Audi a investit peste 900 de milioane de euro pentru extinderea fabricii din Ungaria, una dintre cele mai mari unităţi de producţie de motoare la nivel mondial, unde mai construieşte automobilul sport TT şi modelul decapotabil A3.

În urma extinderii fabricii, capacitatea anuală de producţie a fost mărită de peste trei ori, la 125.000 de vehicule pe an.

Profitabilitatea Audi este esenţială pentru strategia grupului părinte Volkswagen Group de a depăşi General Motors şi Toyota Motor, ca cel mai mare producător auto la nivel mondial, până în 2018.

Audi a avut în primul trimestru o contribuţie de 56% la profitul operaţional al VW.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Florin Piersic, vizitat la spital de premierul Marcel Ciolacu şi de ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila - FOTO

News.ro acum 24 minute
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Ministrul Sănătăţii a afirmat că nu se pune problema transferului lui Florin Piersic.

Incendiu puternic la o hală în județul Suceava. A fost transmis mesaj RoAlert (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, în jurul orei 11.00, pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava au fost sesizați de producerea unui incendiu la o hală a unui operaror economic cu profil de producție tâmplărie din PVC, pe raza orașului Salcea. L

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum 48 minute
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

România livrează Ucrainei curent electric, după ce atacurile ruse au afectat sistemul energetic ucrainean

Libertatea acum 40 minute
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 2 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Spitalul Foişor transmite noi informaţii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum 32 minute
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

Ministerul Educaţiei - Sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a începe luni. Peste 500.000 de elevi vor susţine examene

News.ro acum o ora
Sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a începe luni, peste 500.000 de elevi urmând să susţină examene la limba română, matematică şi ştiinţe ale naturii şi la limba maternă. Durata alocată rezolvării este de

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Maşină de poliţie, cu semnalele luminoase în funcţiune, implicată într-un accident în Constanţa

Mediafax acum 23 minute
„La data de 11 mai a.c., în jurul orei 23.45, poliţiştii din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la intersecţia străzilor Soveja cu Baba Novac, a avut loc un accident rutier (tamponare), între o autospecial

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum 2 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°