Oficialităţile au anunţat, cu surle şi trâmbiţe, că sâmbătă, 31 august, de Ziua Limbii Române, vor inaugura Drumul Judeţean 713, care leagă Sinaia de rezervaţia naturală de pe platoul Bucegilor. Teoretic închis, drumul este un real pericol pentru turişti.
Dacă în ultimele luni, muncitorii au realizat parapeţi din beton pentru a preveni surparea malurilor, aceştia nu au rezolvat şi problema bolovanilor căzuţi de pe versant.
Este vorba de 16 kilometri de drum pentru tractoare, fostul drum al oilor şi al vacilor, care a fost asfaltat timp de trei ani, contra sumei de 12 milioane de euro - din bugetele Ministerului Dezvoltării şi Consiliilor Judeţene Dâmboviţa şi Prahova - şi care a început să se surpe cu doar câteva zile înainte de inaugurare.
Drumul este mai îngust decât unul judeţean normal, adică două maşini încap greu una pe lângă cealaltă, iar asta îl face extrem de periculos, în special în zona de urcuş, unde asfaltul şerpuieşte pe buza prăpastiei.
Reabilitarea DJ 713 Sinaia – Cabana Cuibul Dorului – Şaua Dichiului – Cabana Babele, a început în septembrie 2010, printr-o colaborare între Dâmboviţa şi Prahova şi are termen de finalizare 3 ani. Valoarea totală a investiţiei pe drumul din munte se ridică la peste 50 de milioane de lei.
Din această sumă, contribuţia CJ Damboviţa se ridica la 31.600.000 de lei, ceea ce reprezintă 62%, iar CJ Prahova vine cu aproape 19.400.000 de lei, adică 38%. DJ 713 are o lungime de 16 km, iar în Dâmboviţa sunt 10 km. Drumului Judeţean 713 mai este cunoscut şi sub numele de “Drumul Babelor.
Un rival de frunte al Transfăgărăşanului şi Transalpinei, atât din punctul de vedere al peisajelor care se parcă se prăbuşesc peste tine sau ţi se aştern verde la picioare, dar mai ales al calităţii drumului, o şosea