Până acum doi - trei ani, dacă te interesai de un brad de Crăciun mai deosebit, aflai imediat de bradul de 10.000 de euro - nu mai mare ca unul obişnuit, de apartament, ci doar mai încărcat. Globurile de Crăciun se găseau şi ele la sute de lei, datorită inevitabilelor cristale Swarovski şi a altor materiale fiecare mai preţios ca altul, nu neapărat îmbinate cu gust. În ton cu aceeaşi modă, orice casă sau vilă care se respecta dispărea în perioada sărbătorilor, fiind înlocuită de o perdea masivă de beculeţe decorative. Iar dacă te mai gândeai şi la un cadou pe care să nu-l dai personal, că nu se face, ci să-l trimiţi prin curier, mai scoteai
câteva sute de lei, chit că era vorba doar de un cozonac, o sticlă de vin şi coşul în care cele două produse să stea.
Anul acesta, însă, chiar dacă toate produsele de mai sus sunt încă disponibile, trebuie să le cauţi mai mult. Moda s-a schimbat, în ton cu criza, astfel că la târgurile de profil, cadourile şi produsele de sezon nu se mai remarcă prin preţul săritor în ochi, ci prin povestea pe care cadoul o spune. Produsele artizanale sunt cele mai căutate. Materialele nu sunt de lux, dar sunt mai bine îmbinate şi, mai ales, cu mai mult bun gust. Mai sărace ca preţ, cadourile scoase în faţă în acest an sunt mai bogate datorită imaginaţiei şi inventivităţii celor care le-au realizat, lucruri ce se vor răsfrânge şi în imaginaţia celor care le vor primi.
Paradoxal, criza salvează micile bucurii ale Crăciunului de bucuriile mult prea mari care ni se băgau pe gât până acum drept exemplu. Artizanii români, micii întreprinzători care fac ceva deosebit şi de calitate, nu neapărat ceva care să rupă gura târgurilor de specialitate au şi ei şansa de ieşi în faţă şi a arăta că bucuria Crăciunului nu vine doar din import. În timp ce vremurile au devenit grele, noi am redevenit normali. Măcar pentru câteva zile speciale. @N