De mai multă vreme, Virgil Ierunca tace. Peste existenţa sa reală - şi altădată, avară în vorbe - chiar aici, la Paris, s-a aşternut un văl impenetrabil.

Iar noi, ceilalţi, ne-am obişnuit să uităm. Cu rare excepţii, am uitat pe cei care şi-au dăruit viaţa, cariera profesională, liniştea pentru eliberarea României de comunism - în închisori, pe munţi, în exil.

Şi totuşi! Din ,ne-uitare" (termenul îi aparţine) se înalţă fiinţa, viaţa şi opera lui Virgil Ierunca.

împlineşte 85 de ani Virgil Ierunca!

Mai este nevoie să menţionăm tot ceea ce a făcut în ţară (pînă în 1946) şi în exil, în străinătate, începînd din 1947? Citească oricine paginile autobiografice din cărţile sale apărute la Editura Humanitas! A redactat şi condus publicaţii din exil, a scris articole despre cultura românească în Franţa şi în Germania, a fost redactor cultural şi politic la RFI - în Franţa -, la ,Europa liberă" - la München - vorbind Românilor. Iar volumele publicate în limba română, începînd din 1964 şi pînă astăzi, le avem încă pe masa de lucru (aşteptînd încă lecturi aprofundate).

Virgil Ierunca a luptat pentru o Românie reală, vie - în vremuri de grea încercare.

Dar, mai ales - ceea ce s-a spus prea puţin - s-a sacrificat.

*

Un text, dintr-o scrisoare adresată lui Mircea Eliade în 22 octombrie 1972 (publicată de Mircea Handoca, în ,Vatra", 6-7/2000) dezvăluie, ca o adevărată confesiune, justificările prezenţei sale în exil. Pentru a-şi îndeplini o datorie-misiune: ,a salva spiritualitatea românească de o pierzanie organizată".

Iată o bună parte din scrisoare: ,Aveam de ales între a încerca să devin un eseist de expresie franceză (exeget subţire al lui Blanchot şi al a-literaturii) şi a face ce-am făcut: bucătărie de exil. Am ales ultima soluţie, fiindcă, implic