Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piturca vrea toti banii prevazuti in contract

Publicat in Romania Libera, luni 13 aprilie 2009 ·

Selectionerul Romaniei, Victor Piturca, nu va accepta cei 250.000 de euro propusi de FRF pentru rezilierea contractului sau, si este decis sa faca toate demersurile pentru ca datele contractuale sa fie respectate intocmai, au declarat, pentru NewsIn, surse din cadrul forului condus de Mircea Sandu.

"Nu se pune problema ca as accepta sau ca voi accepta vreo negociere, vreodata, vreau sa mi se respecte contractul. Ce suntem, banditi, hoti? Ne aflam in jungla? Nu exista cale de intoarcere, voi merge pana la capat", ar fi spus Piturca unor surse federale.

Victor Piturca a fost demis joi de la echipa nationala, in urma sedintei Comitetului Executiv al FRF, din cauza faptului ca sansele de calificare la turneul final din 2010 sunt foarte mici. Comitetul Executiv al FRF l-a mandatat pe directorul general al FRF, Ionut Lupescu, sa se ocupe de rezilierea contractului cu selectionerul Victor Piturca. Oficialul Federatiei a declarat ca ii va propune acestuia suma de 250.000 de euro pentru a termina intelegerea care expira la finalul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2010, clauza de reziliere a contractului fiind de 500.000 de euro.

Piturca a fost numit la nationala la sfarsitul anului 2004, iar de atunci a condus nationala in 47 de jocuri amicale sau oficiale in care tricolorii au inregistrat 28 de victorii, 7 rezultate de egalitate si 12 infrangeri. In actuala campanie de calificare pentru Campionatul Mondial din Africa de Sud din 2010, tricolorii au avut un parcurs foarte slab si se afla pe locul 5 in grupa preliminara, cu doar 4 puncte dupa 5 meciuri disputate. Tricolorii au inregistrat pana acum o singura victorie (1-0 cu Insulele Feroe), un rezultat de egalitate (2-2 cu Franta) si 3 infrangeri (0-3 cu Lituania, 2-3 cu Serbia si 1-2 cu Austria). Selectionerul Romaniei, Victor Piturca, nu va accepta cei 250.000 de euro propusi de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 16 minute
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 14 minute
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum o ora
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Interzicerea steagului UE la Eurovision a fost "halucinantă", spune Comisia Europeană

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a criticat vehement decizia organizatorilor Eurovision de a interzice spectatorilor să fluture steagul UE la marea finală de sâmbătă din Suedia, pe care a calificat-o drept "complet regretabilă" şi "halucinantă", potrivit The Guard

Premierul spune că va discuta cu salariaţii din Guvern care protestează / Ciolacu, întrebat dacă îşi cunoaşte salariaţii din Executiv: Am să fac un teambuilding ca să ne cunoaştem mai bine

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că va avea o discuţie, dacă situaţia o mai impune, cu salariaţii din Guvern care au declanşat luni un protest spotan în faţa Palatului Victoria. Întrebat dacă îşi cunoaşte angajaţii din Cancelaria premierului,

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 4 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 18 minute
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 2 ore
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 4 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 3 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

Vremea

București
acum

16°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

12°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°