Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regele Mihai intră prin executare silită în posesia Complexul "Furnica"- Peleş

Publicat in Romania Libera, marți 8 iunie 2010 ·

Decizia de executare silită a fost emisă anul trecut de Judecătoria Ploieşti şi contestată fără succes de către RA-APPS, potrivit Mediafax.

Complexul Furnica, imobilul care face parte din Domeniul Peleş, are aproximativ 240 de încăperi, la care se adaugă ateliere, terase şi altele în suprafaţă totală de 3.982 metri pătraţi.

"Regele Mihai nu a intrat încă efectiv în posesie, pentru că RA-APPS a solicitat un răgaz de o lună pentru a-şi putea evacua bunurile din cadrul imobilelor care au fost retrocedate, iar Casa Regală a fost de acord cu acest termen", a declarat, marţi, agenţiei Mediafax Adrian Vasiliu, avocatul Casei Regale.

Executarea silită survine după ce, în 2006, Guvernul, prin RA-APPS, şi Casa Regală au convenit ca Regelui Mihai I să îi fie restituite proprietăţile care reprezentau Domeniul Peleş, administrate de Regia Protocolului de Stat, sub rezerva compensării valorii lucrărilor efectuate de stat ulterior preluării. Decizia de restituire nu a fost însă pusă în aplicare în lipsa unui consens privind valoarea de compensare a cheltuielilor efectuate de stat, iar RA-APPS a continuat să administreze aceste imobile din cadrul complexului, mai puţin Castelul Peleş.

Guvernul a apreciat în negocieri că suma aferentă compensării se ridică la minimum 10,7 milioane euro, în timp ce reprezentanţii Casei Regale au considerat că suma respectivă este de 2,5 milioane euro.

Reprezentanţii Secretariatului General al Guvernului, în subordinea căruia funcţionează RA-APPS, declarau agenţiei Mediafax, în vara anului trecut, că deşi punerea în posesie era condiţionată de finalizarea expertizei de evaluare şi compensarea valorii rezultate, Regele Mihai I a procedat la înscrierea în evidenţele de Carte Funciară, prin Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, a dreptului de proprietate pentru imobile din Domeniul Peleş, în lipsa proceselor

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 57 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 4 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum 58 minute
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

VIDEO Momentul în care un autobuz a căzut de pe un pod în Sankt Petersburg. Trei persoane au murit

HotNews acum 47 minute
Trei persoane au murit după ce un autobuz de pasageri a căzut vineri de pe un pod în râul Moika, în orașul Sankt Petersburg, au anunțat autoritățile locale, citate de agenția de presă TASS, informează Reuters. Salvatorii ruși au intervenit să recupe

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 2 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum o ora
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de supă retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 19 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum o ora
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum 52 minute
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°