Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Book Cafe, inaugurat la Universitatea „Ştefan cel Mare”

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Începând de luni, 7 octombrie, studenţii Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) au la dispoziţie un nou spaţiu recreativ în campusul instituţiei, respectiv noua cafenea-librărie deschisă în corpul D, Book Cafe.

Cafeneaua a fost inaugurată în prezenţa a numeroşi studenţi, dar şi a conducerii instituţiei.

Book Cafe-ul își propune îmbunătățirea vieții studențești în campus și facilitarea lecturii, spațiul fiind dotat și cu o bibliotecă de unde studenții pot împrumuta cărți pentru perioada petrecută în cafenea.

Potrivit prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul USV, „ne gândim la acest proiect de mai bine de un an de zile. Acest spaţiu a fost gândit pentru a găzdui o cafenea încă de când a fost proiectată construcţia întregii clădiri, iar astăzi îi redăm destinaţia din proiectul iniţial. Sperăm ca periodic să am aici întâlniri mai puţin formale, mai puţin protocolare, atât cu studenţii, cât şi cu cadrele didactice”.

Acesta a mulţumit lanţului de librării Alexandria cu care USV a reuşit să încheie un parteneriat pentru a vinde cărţi în incinta cafenelei, dar şi prorectorului Mihai Dimian, care a donat o serie de cărţi.

Preţuri studenţeşti

Proiectul Book Cafe se adresează în special studenților, dar și sucevenilor dornici să se întâlnească într-un cadru plăcut pentru a citi și socializa, pentru a se informa cu privire la ultimele apariții editoriale, precum și pentru a organiza diverse evenimente culturale. De asemenea, studenţii vor găsi produse ce se comercializează şi la restaurantul studențesc USV, la preţuri similare.

Orarul preliminar este 9-17, urmând a fi adaptat în funcție de fluxul și cerințele studenților și de evenimentele ce vor fi găzduite. Cafeneaua are amenajată şi o terasă spaţioasă.

După minirecitalul de folk susţinut de studenţii Mihai Boicu şi Andrei Cicioc, la inaugurarea de luni, următorul

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°