•Partida Penicilina Iasi - CSU Gaz Targu Mures, din mansa a doua a sferturilor de finala, va avea loc astazi, de la ora 17.00, in Sala Penicilina •In tur, targ-muresencele s-au impus in patru seturi
In urma cu cateva zile, Penicilina Iasi a izbutit o victorie pretioasa in fata jucatoarelor din Trivale de la CSM LPS Pitesti, pe care le-a invins in cinci seturi, in cadrul etapei a 17-a din campionat. Cu acest succes mult dorit si chiar reusit de "chimistele" noastre, putem spune ca Penicilina e pe val si este favorita partidei din aceasta dupa-amiaza, din cadrul mansei a doua a sferturilor de finala ale Cupei Romaniei. Adversara de astazi a elevelor Gabrielei Copcea si Aureliei Ichim este CSU Gaz Targu Mures, ocupanta locului 9 in campionat si adversara Penicilinei la un loc in play-off. In tur, intr-o disputa in care oaspetele au evoluat cu rezervele, targ-muresencele au castigat in fata iesencelor cu 3-1 (25-18, 25-17, 23-25, 25-11), punctaverajul fiindu-le favorabil cu 98-71. Astazi, de la ora 17.00, cu o revenire in propria sala de jocuri (Sala Penicilina), deoarece Sala Polivalenta este ocupata cu un targ de constructii care isi va deschide maine portile, Penicilina Iasi si CSU Gaz Targu Mures se vor bate pentru un loc in semifinalele competitiei. Calculele hartiei le indica pe iesence drept favoritele intrecerii si este astfel posibil ca Penicilina sa ajunga in "careul de asi", chiar daca iesencele sunt suspendate pentru trei ani din cupele europene si nu ar avea nici un motiv sa castige in acest an Cupa Romaniei. Oricum, spectacolul voleibalistic din Sala Penicilina se anunta unul agreabil, iar "nostalgicii" isi vor putea admira din nou de langa tusa terenului jucatoarele favorite! De remarcat faptul ca la oaspete vor evolua si doua foste jucatoare ale Penicilinei in anii din urma, acestea fiind Dana Sangeorzan-Turcanu si Daniela Dochia-Lungu.