Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbal trântit în mediocritate şi recitaluri mucilaginoase

Publicat in Jurnalul, luni 28 noiembrie 2011 ·

Vineri şi sâmbătă au fost zile în care fotbalul s-a bucurat de cadoriseala unui lung prilej de vorbe şi de ipoteze. Poezia au făcut-o surpriza din Regie şi mult prea fotbalul prin care Petre Grigoraş l-a umilit pe Răzvan Lucescu. Dar şi mahalaua a fost împodobită generos de reacţiile şi declaraţiile unor victime ale reflexelor necizelate, ale unor pricinoşi fără cusur. Culmea este că întărâtaţii nu s-au ales în principal din rândul fot­baliştilor. Din rândul celor care ar avea scuza tinereţii năvalnice şi a tensiunii în care prestează. Zurbageala a contaminat la greu zona de catedră a fotbalului. Patronii şi antrenorii din dotarea acestora s-au întrecut în proba datului cu aspicul în fasole. Recitalurile mucilaginoase au împodobit meciurile de la Ploieşti, de la Târgu-Jiu şi de pe Arena Na­ţională.

Etapa a debutat la Ploieşti, acolo unde Astra şi Ceahlăul Piatra-Neamţ au trântit fotbalul în mediocritate. Tabela de marcaj a rămas inertă, nimeni n-a câştigat, nimeni n-a pierdut. Nemţenii s-au ales cu un punct în deplasare. Puţin, dar mulţumitor când te gândeşti că se putea şi mai rău. Astra, în schimb, consideră că a pierdut două puncte şi astfel se în­depărtează de perspectiva amă­gitoare a unor neaşteptate înălţări. Jucătorii Astrei au rămas în banii lor. Nu însă şi patronul Ioan Niculae, cel pe care paguba l-a lucrat nervos la fudulie. Şi cum nu mai putea uşui antrenori, fiindcă o făcuse prea des în ultima vreme, s-a repezit în copac pentru a scutura maimuţa. Aşa zice el, scoţându-l ţap ispăşitor pe Chigozie Udoji.

Braşoveanul Ioan Neculaie, care nu-i totuna cu astralianul Ioan Ni­culae, a luat şi el foc acuzând arbitrii furăcioşi. Poate că ştie ce spune. Poate că, pe vremuri, a mai învăţat câte ceva de la experimentatul Florin Halagian. Dar zgomotul mahalalei nu poate înlocui niciodată dovada concretă. Denunţul sau chiar autodenunţul ar trebui să aib

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 2 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 2 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 2 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 4 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 13 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Ciucă: Instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei / Ne e teamă că se şubrezeşte democraţia şi că ne sunt atacate valorile? Păi să le apărăm!

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, la evenimentul de lansare a candidaţilor liberali din judeţul Mureş, că instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei. El

Vremea

București
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

14°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°