Cercul patrat Nu pot pricepe si pace de ce Prefectura si Primaria nu raspund, de regula, scrisorilor „deschise“, publicate la ziar. E vorba numai de o lipsa cronica de timp? Sau e vorba si de o proasta crestere? O regula a bunei purtari ne invata ca se cuvine sa raspundem la scrisorile primite. Nu raspundem? Inseamna ca educatia noastra nu e terminata. Raspundem neintirziat? E semn ca am invatat regulile bunei cuviinte. Ce-i drept, astazi corespondenta e in declin. De obicei, dam telefon sau conversam pe mail. Mesajul nostru ajunge instantaneu la destinatar. Iar daca destinatarul nostru e bine crescut si a studiat regulile politetii, vom primi negresit raspuns. La telefon e si mai simplu. Oriunde ar fi (la teatru sau la filarmonica), purtatorul lui, ne raspunde. Cu o voce calda, binevoitoare. Asa imi inchipui, cel putin. Numai ca putini dintre noi avem adresa de mail a oficialitatilor. Si mai putini ne permitem a avea un „mobil". Si, in fine, abia o minoritate detine in memoria telefonului numerele deputatilor de Iasi, ale prefectului sau primarului. Impas, asadar. Solutia la acest impas e, pentru cei mai multi, sa scrie la gazeta. Omul de rind pune, deci, mina pe toc si isi asterne pe o coala de hirtie pasul. Fara agresivitate. Cu oarece sfiala. Si, mai ales, politicos. Asa cum a invatat de la parinti si la scoala. In speranta ca peste misiva lui se va apleca oarecine. As! Oarecine nu se apleaca. Speranta ii este curind dezmintita. Oficialitatea se ocupa de chestiuni abisale, transcendentale, metafizice. Ea construieste strategii edilitare, proiecte economice, face asa zicind management cultural. Nu are timp pentru nimicuri. Si neavind timpul necesar, nu raspunde pur si simplu. Cu o exceptie insa: perioadele electorale. Dar acestea sint mult prea rare. In restul timpului, oficialitatea e surda si, mai ales, muta. Faptul ca la gazeta, in pagina de opinii sau in aceea