La doar 17 ani Blanka Macaveiu are în palmares zeci de medalii, diplome şi cupe obţinute la dans şi gimnastică. Blanka Macaveiu practică gimnastica ritmică din copilărie, iar pe parcurs a îmbinat elementele de coregrafie cu mişcările de dans, reuţind să obţină medalia de aur la Campionatul European de Dance Show din Ungaria.
La doar 17 ani, Blanka Macaveiu are un palmares de invidiat. Pasionată de muzică şi
dans din copilărie, mureşeanca a început să practice gimnastica ritmică încă din şcoala primară. „Am început cursurile de gimnastică ritmică din clasa I la Liceul cu Program Sportiv din oraş şi le-am continuat până în clasa a VIII-a. Aveam antrenamente chiar şi câte patru ore pe zi, era destul de obositor, dar îmi plăcea foarte mult ceea ce făceam”, spune tânăra.
Încă din clasa a II-a Blanka a început să participe la competiţii în ţară şi în străinătate, iar rezultatele n-au întârziat să apară. „Am obţinut premii atât la secţiunea individual, cât şi la cea pe echipe, unde ne-am clasat pe locul II la Campionatul Naţional de Gimnastică din Constanţa”, spune Blanka.
De la gimnastică la dans şi balet
Pentru că avea ritmul în sânge, Blanka şi-a convins părinţii să o lase să urmeze şi cursurile de dans sportiv. Astfel, din clasa a VI-a, tânăra a început să pătrundă şi tainele acestui sport. „Aveam un program foarte încărcat, pentru că mă trezeam la ora 5.00, mergeam la şcoală până la ora 14.00, apoi urmau trei ore de antrenament la gimnastică ritmică, veneam acasă să mănânc şi de la 18.30 până la 20.30 repetam diferite stiluri de dans. Preferatul meu era cha cha ca, pe care îl puteam dansa şi singură, pentru că, din păcate, în club nu prea erau băieţi cu care să dansez în perechi. Acesta a fost şi motivul pentru care după un an de antrenamente am renunţat”, spune tânăra. Chiar şi aşa însă, pasiunea pentru dans a rămas, iar în clasa