Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adulții și copiii instituționalizați vor asista la slujbe religioase cu prilejul Sărbătorilor Pascale

Publicat in Adevarul, marți 19 aprilie 2011 ·

Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, Consiliul Judeţean Argeş prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului organizează activităţi specifice în centrele și complexele de servicii pentru copii şi adulţi din subordine. Și unii și alții vor putea asista la denii și la Slujba de Înviere

Astfel, în centrele/complexele de servicii pentru copii, în această perioadă se vor desfăşura diverse activităţi, printre care: încondeierea ouălor de Paşti, confecţionarea de obiecte decorative specifice (desene, felicitări şi colaje), activităţi recreative (jocuri în aer liber, jocuri sportive - fotbal, baschet, tenis de picior; vizionare programe T.V., audiţii muzicale, lectură) şi de socializare (picnic, excursii prin împrejurimile complexelor de servicii).

Atât copiii, cât şi adulţii din centrele rezidenţiale vor participa la slujbele religioase oficiate cu ocazia acestor sărbători: Denii, Slujba de Înviere. În plus, beneficiarii vor primi Sfintele Taine ale Spovedaniei şi Împărtăşaniei.

Meniul va fi adaptat, beneficiarilor din centrele rezidenţiale pentru adulţi şi copii li se vor oferi mese festive cu preparate tradiţionale, specifice acestei sărbători.

Copiii instituţionalizaţi în centrele/ complexele de servicii vor primi cadouri din partea unor societăţi comerciale şi instituţii, printre care: S.C. EURO APS S.R.L. Mioveni, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş, Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” Piteşti, Liceul de Artă „Dinu Lipatti” Piteşti, Grădiniţa nr. 15 Piteşti, Şcolile Generale nr.5, 13, 18 din mun. Piteşti, precum şi din partea unor persoane fizice, iar beneficiarii centrelor pentru adulţi vor primi cadouri din partea unităţilor în care sunt asistaţi.

Un număr de 40 de copii din 5 centre vor fi prezenţi joi, 21.04.2011, la Muzeul Goleşti, la activităţi organizate de Consiliul Judeţean Argeş, de iniţier

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 53 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 32 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 35 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 40 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°