Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Credite de investiţii pentru fermele de familie

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 16 mai 2013 ·

Agricultorii vor putea primi credite de investiţii în valoare de până la 75 mii euro printr-un Fond pentru acordarea de microcredite în agricultură. Proiectul de act normativ al Guvernului a fost prezentat de Ministerul Agriculturii şi vizează sprijinirea fermelor de familie, esenţiale pentru dezvoltarea agriculturii în următorii ani. Acest Fond pentru fermele de familie va fi constituit la dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Pentru acordarea de microcredite de investiţii în domeniul agricol, neeligibile pentru finanţarea din Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) sau obiective de investiţii situate sub nivelul minim de finanţare din PNDR, suma maximă este de până la 15.000 de euro pentru un beneficiar. Vor primi până la 75.000 euro credite pentru asigurarea cofinanţării unor proiecte de investiţii în domeniul agricol cu o valoare eligibilă de până la 125.000 euro şi fermele de familie care beneficiază de sprijin prin PNDR. Al treilea caz este cel al fermierilor care pot primi microcredite de maxim 25.000 de euro pentru asigurarea resurselor financiare necesare pentru realizarea producţiei agricole.

Proiectul de act normativ prevede că acest Fond va fi accesat şi derulat de către instituţii financiare bancare. „Accesul instituţiilor prevăzute la art. 15 la resursele fondului se face prin licitaţie, în condiţiile legii, fără a include elemente de ajutor de stat“, se arată în proiect. Termenul maxim de restituire poate ajunge la 10 ani, iar perioada de graţie acordată pentru beneficiarii de microcredite este între 1 şi 3 ani, în funcţie de specificul proiectului de investiţii. „Termenele de rambursare a microcreditelor şi de plată a dobânzilor aferente acestora se stabilesc prin negociere între beneficiarii microcreditului şi instituţia selectată, în funcţie de destinaţia microcreditului şi de perioada de valorificare a prod

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum o ora
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Lege adoptată de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

Ziare.com acum 27 minute
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi/ Au fost trase 13 focuri de armă / A fost prins un bărbat care făcea parte din grupul de călăuze / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum 2 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 2 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Aproape 10.000 de fulgere la Hong Kong în timpul nopţii, iluminată ca ziua. Întârzieri pe aeroportul internaţional

News.ro acum o ora
Hong Kongul, afectat de o umiditate crescută şi averse în aprilie, înainte de sezonul musonilor, a înregistrat aproape 10.000 de fulgere în noaptea de marţi spre miercuri, potrivit Observatorului Meteorologic din oraş. Începând de la ora locală 21.0

Constanţa: Tânăr arestat după ce a lovit cu pumnul în faţă un jandarm

Mediafax acum 20 minute
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia şi poliţiştii au reţinut marţi, pentru 24 de ore, un minor de 16 ani, pentru ultraj. Ulterior, acesta a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zil

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Colegiul Medicilor, după verificările privind decesele de la spitalul Pantelimon: „Nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale”

Ziare.com acum 34 minute
Cei 17 pacienţi decedaţi, în perioada 4 - 7 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Capitală au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale, este concluzia comisiilor de disciplină şi jurisdicţie profesională din cadrul

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 3 ore
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°