Mai multe persoane sunt anchetate de poliţie şi procurorii de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că ar fi făcut evaziune fiscală cu aur adus din Turcia.
Prejudiciul este estimat la două milioane de lei.
22 de percheziţii domiciliare se desfăşoară în municipiul Bucureşti, precum şi înjudeţele Ilfov, Dolj şi Constanţa, şi vizează atât locuinţele suspecţilor, cât şi sediul şi punctele de lucru ale unei societăţi comerciale - implicate în activitatea infracţională având ca obiect tranzacţii cu metale şi pietre preţioase, cu încălcarea dispoziţiilor legale, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Anchetatorii arată că în perioada 2012 - 2013, persoanele vizate au efectuat numeroase achiziţii de metale şi pietre preţioase, atât de pe piaţa internă, cât şi de pe teritoriul Turciei sau al altor state membre UE, pe care le-au comercializat prin intermediul punctelor de lucru ale unei societăţi comerciale de profil - controlate de aceştia (din Bucureşti, Craiova, Constanţa), fără a înregistra în evidenţa contabilă a acestei societăţi şi fără a declara organelor fiscale operaţiunile comerciale derulate, cauzând astfel bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de aproximativ 2.000.000 lei.
Totodată, prin intermediul unui site de profil aparţinând acestei societăţi comerciale, au fost tranzacţionate cantităţi semnificative de metale şi pietre preţioase, iar o parte din sumele colectate de la clienţi (în special prin intermediul unor societăţi de curierat) au fost transferate în conturile personale ale persoanelor vizate, fără întocmirea unor documente justificative privind livrarea acestor bunuri şi încasarea sumelor aferente.
La activitatea de efectuare a percheziţiilor domiciliare participă un număr de aproximativ 100 de lucrători de poliţie din Bucureşti, Constanţa şi Dolj.
În urma efectuării percheziţiilo