Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inflaţia pe anul trecut a rămas sub prognoza BNR, dar a ieşit din intervalul ţintit

Publicat in Ziarul Financiar, luni 14 ianuarie 2013 ·

România a încheiat anul trecut cu o rată a inflaţiei de 4,95%, în creştere faţă de 3,14% în 2011 în urma producţiei slabe din agricultură, a scumpirii energiei, a gazelor şi a petrolului, precum şi a deprecierii leului.

Cererea slabă din economie nu a putut frâna o serie de creşteri de preţuri, însă cu toate acestea ultima prognoză de inflaţie a BNR, majorată în noiembrie la 5,1%, nu a fost atinsă. La începutul anului banca centrală credea că inflaţia se va ridica în 2012 la numai 3,2%, însă a fost nevoită să-şi refacă socotelile în urma răsturnării mai multor ipoteze de lucru.

Chiar dacă prognoza de inflaţie a fost majorată cu aproape două puncte procentuale, dobânda de politică monetară a fost menţinută la 5,25% pe an, BNR preferând să-şi transmită semnalele în principal prin pârghia lichidităţii de pe piaţa monetară. Dobânda-cheie a rămas cu un sfert de punct procentual peste inflaţie, însă aceasta s-a situat în afara intervalului 2 - 4% ţintit de BNR. Ţinta de 3% a fost ratată, însă banca centrală poate face apel la o listă generoasă de clauze de exonerare, oficialii BNR menţionând constant că instrumentarul pe care îl are la dispoziţie vizează în principal aşa-numita inflaţie CORE2, care exclude dinamica preţurilor la legume-fructe (principalele vinovate de creşterea inflaţiei din toamnă), la comubustili şi tutun, precum şi pe cea a preţurilor administrate.

Inflaţia a explodat practic în a doua jumătate a anului: de la 3% în iulie a ajuns în decembrie la aproape 5%, scumpirea alimentelor reflectându-se cu o anumită întârziere în cifrele publicate de statistică. În octombrie şi noiembrie a fost o perioadă de respiro după şocul din septembrie, când rata inflaţiei a sărit la 5,3%. În aceste condiţii, piaţa se aştepta ca inflaţia la final de an să se situeze la 4,6%, însă scumpirile înregistrate la alimente în

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 2 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 17 minute
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 30 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Marcel Ciolacu: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria

News.ro acum 54 minute
Premierul Marcel Ciolacu a vorbit, marţi la Ankara, despre investiţiile importante în energie în Marea Neagră pe care le au România şi Turcia. El a spus că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în c

Burduja, după ce Dan Vîlceanu l-a agresat în Parlament pe Florin Roman: Trebuie să răspundă pentru faptele sale. Nu putem tolera asemenea gesturi şi ele trebuie sancţionate exemplar

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei Sebastian Burduja a declarat că se bucură de faptul că Dan Vîlceanu nu mai este coleg de partid cu el. „A avut un comportament nedemn şi pentru dânsul şi pentru o democraţie în anul 2024. Trebuie să răspundă pent

Republica Moldova, prima ţară care a semnat un parteneriat de Securitate şi Apărare cu UE

Mediafax acum 3 ore
„Moldova este prima ţară care a semnat un Parteneriat pentru Securitate şi Apărare cu UE”, a scris Borrell pe X. „Acest parteneriat va spori capacitatea de rezistenţă a ţării. El ne va permite să abordăm împreună provocările comune în materie de sec

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 2 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Rusia a început exerciţiile militare cu arme nucleare tactice la granița cu Ucraina

G4Media acum 30 minute
Armata rusă a anunţat marţi că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre un răspuns

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum o ora
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Vremea

București
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

14°/20°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°