Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident grav pe DN 17. Trei persoane, între care un copil, au murit

Publicat in Gandul, sâmbătă 17 noiembrie 2012 ·

Trei persoane, între care un copil, au murit, sâmbătă seară, după ce camionul în care se aflau şi care circula pe DN 17 a intrat într-un zid de pe şantierul şoselei de centură a municipiului Suceva, cel mai probabil accidentul petrecându-se din cauza ceţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Accidentul s-a petrecut sâmbătă seară, în jurul orei 18.45, pe DN 17, la intrarea în municipiul Suceava, unde se construieşte un zid de susţinere pentru un pod al viitoarei şosele de centură, traficul în acea zonă fiind deviat, iar în zonă existând semnalizări.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Suceava, Ionuţ Epureanu, un camion încărcat cu lemne în cabina căruia se aflau şoferul, un alt bărbat şi un copil de 7 ani a intrat frontal în zidul respectiv, cel mai probabil din cauza ceţii.

În urma impactului, toate cele trei persoane au murit, pentru scoaterea acestora intervenind mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), inclusiv echipaje de descarcerare, încercându-se îndepărtarea remorcii cu lemne, pentru ca echipajele de intervenţie să aibă acces la cabina camionului, unde victimele sunt prinse sub lemne.

În urma accidentului, traficul la intrarea în municipiul Suceava se desfăşoară cu dificultate, pe un singur fir, alternativ, coloanele de maşini întinzându-se pe o distanţă de câţiva kilometri.

Trei persoane, între care un copil, au murit, sâmbătă seară, după ce camionul în care se aflau şi care circula pe DN 17 a intrat într-un zid de pe şantierul şoselei de centură a municipiului Suceva, cel mai probabil accidentul petrecându-se din cauza ceţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Accidentul s-a petrecut sâmbătă seară, în jurul orei 18.45, pe DN 17, la intrarea în municipiul Suceava, unde se construieşte un zid de susţinere pentru un pod al viitoarei şosele de centură, traficul în acea zonă fiind

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 20 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum 48 minute
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 3 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

După 20 de ani pe profit, Gazprom anunță că a înregistrat în 2023 pierderi de aproape 7 miliarde de dolari

HotNews acum 2 ore
De la un profit de 29 miliarde de dolari în 2021, înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, gigantul energetic rus Gazprom a ajuns în 2023 la pierderi totale de 6,9 miliarde de dolari, din cauza pierderii exporturilor pe piața europeană ca sancț

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 6 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°