Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După nouă ani, "tandemul" Marişca - Sebastian Itu va lua startul în Corsica

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 13 mai 2013 ·

Bogdan Marişca şi Sebastian Itu vor lua startul din nou într-o etapa din Campionatul European de Raliuri. Echipajul "Napoca Rally Academy" va participa, în perioada 16 – 18 mai, în Turul Corsicii, etapa a cincea din competiţia europeană.

1 /.

După participările în Raliul Waldviertel (Austria), în 2001 şi 2004, Bogdan Marişca şi Sebastian Itu revin în Campionatul European de Raliuri în Turul Corsicii, unul dintre cele mai spectaculoase raliuri pe asfalt din lume.

"Am amintiri frumoase din cele două etape la care am participat până acum, dar cel mai important cred că sunt lucrurile pe care le-am învăţat acolo.

La prima participare am terminat pe locul 5 la grupa N după un raliu în care de la 5 – 6 secunde pe kilometru am ajuns să ne apropiem la câteva zecimi pe kilometru de cei mai buni piloţi din raliu.

În 2004, din păcate nu am ajuns la sosire, dar experienţa adunată la acest raliu extrem de dificil ne-a ajutat mult ulterior", şi-a amintit Bogdan Marişca.

Supranumit şi "raliul celor 10.000 de viraje", Turul Corsicii se va desfăşura în perioada 16 – 18 mai şi va avea peste patru ore de transmisii în direct pe postul de televiziune Eurosport.

"Astept cu nerăbdare etapa din Corsica. Mă bucur că am reuşit, împreună cu partenerii nostri, să punem totul la punct şi că putem lua startul la o etapă din Campionatul European înaintea celei de la Sibiu.

Obiectivul nostru este să ajutăm cât mai mult Napoca Rally Academy în lupta cu cei de la Renault Sport în clasamentul pe echipe din ERC Production Cup", a spus Bogdan Marişca.

Programată pe drumurile virajate din Corsica, etapa a cincea din Campionatul European de Raliuri se anunţă una extrem de disputată.

În total sunt programate 11 probe speciale cu o lungime totală de aproape 250 kilometri.

"Turul Corsicii

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 19 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 42 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 4 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°