PESTE TIMP / Jurnalul unui drum în Austria cu băiatul meu
Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii.
Am început deci, azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gânduri
Bratislava, 17 ianuarie 1979(n.r. – continuare)
Oamenii care trec pe străzi par clişeele unui sfârşit de bobină la film. Într-un cămin cultural, iarna, când eşti între ai tăi şi simţi că va fi puţină pauză şi va veni bobina a doua.
Ninge sărac.
Foarte gustoasă e şunca de Praga la Bratislava.
Plecăm spre Austria şi ne oprim la un restaurant lângă Dunăre, unde cu bani puţini mâncăm nişte peşte gătit excepţional, vreo trei feluri de peşte, atât de bun, încât îi place şi lui Andrei, ai cărui strămoşi precis au fost mâncaţi de ştiuci, atât refuză el peştele în genere. De aici, în micul restaurant, în care toate parcă sunt ca la noi acasă, chiar şi mica mizerie de la closet, aici, în micul restaurant, în care din nou lucrurile refuză să mai fie frumoase, inclusiv sticlele de bere, inclusiv tacâmurile, inclusiv mesele, dar în schimb sunt mai ieftine, aici încingem cu Dinică, Adrian Nicolae şi Buhoară (cel mai curat dintre noi) o discuţie formidabilă, pe care probabil c-o duc în gând sau articulat toţi cei ca noi, veniţi pentru un timp în Occident, de ce n-avem şi noi acasă ce au austriecii sau măcar de ce n-avem atâtea feluri de peşte ca bucătăria restaurantului fără nume şi cu parcaj necurăţat de zăpadă de aici, din Bratislava?
Şi vinul e bun, acceptabil, să nu mă hazardez să laud ceea ce nu merită laude exagerate, dar totul iese bine şi mă simt pur şi simplu protejat de zăpezile dulci din jurul Bratislavei. Când ştiu să cadă, ninsorile par garda personală a sufletului.
Înapoi spre Viena, din nou prin vamă, de data aceasta grănicerii cehoslovaci şi vameş
