Comunicatul de presă de la Humanitas anunţa că au fost „două zile-record cu Herta Müller“, cu zeci de apariţii în presă şi sute de oameni la evenimente. Aşa este.

Mai întîi faptele. Herta Müller, laureata Nobel pentru literatură în 2009, a venit la Bucureşti. Au mai fost pe la noi şi Orhan Pamuk (laureat Nobel), şi Mario Vargas Llosa (un mare scriitor despre care mulţi spun – pe bună dreptate – că ar merita Nobelul, dar deocamdată „n-a fost să fie“), şi alţii. Oricît ne-am lamenta, nu putem nega o realitate: sîntem „pe harta lumii“, se perindă pe la noi personalităţi culturale despre care (cel puţin noi, cei care am apucat vremurile de dinainte de 1990) nici nu ne gîndeam că au „contur“, nici nu ne imaginam că le vom putea întîlni altfel decît sub forma simbolică a cărţilor, discurilor, filmelor – nicidecum ca prezenţe umane reale. Humanitas a organizat, cu această ocazie, un eveniment impecabil: la Ateneu, o lectură publică şi un dialog între Herta Müller şi Gabriel Liiceanu, iar la librăria Kretzulescu o lansare de carte şi o sesiune de autografe. Plus conferinţa de presă de rigoare. Cei care au participat la evenimentul de la Ateneu şi la lansarea de la Kretzulescu au avut şansa să vadă şi să audă, pe viu, o scriitoare care – înainte şi după Nobel – a fost şi a rămas ea însăşi. Ceilalţi – „nenorocoşii“ – au citit prin ziare şi reviste ce şi cum s-a întîmplat.

Nobelul „nostru“

Cînd s-a anunţat Pemiul Nobel pentru Herta Müller, presa noastră a început să-şi facă treaba pe care o ştie cel mai bine. Şi a rezultat o „temă“: Nobelul „ei“ e şi „al nostru“, dat fiind că e născută în România şi cărţile sale sînt pline de realităţi româneşti? Cîteva opinii exprimate atunci: „Acest premiu suprem aparţine puţin şi literaturii române. Sînt absolut fericit pentru premiul acordat azi Hertei Müller. Premiul este în primul rînd al ei, dar nu se poate să nu n