Preşedintele Consiliului italian de Miniştri, Mario Monti, i-a transmis sâmbãtã preşedintelui Giorgio Napolitano cã intenţioneazã sã îşi prezinte demisia, dupã aprobarea legii privind stabilitatea bugetarã, a anunţat Palatul Quirinal, sediul preşedinţiei Republicii.
Potrivit AFP, Monti “nu considerã posibil sã îşi continue mandatul şi şi-a manifestat, ca atare, intenţia de a-şi prezenta demisia”, se aratã în comunicat.
Aceastã decizie apare în urma unor abţineri din partea partidului de centru-dreapta Poporul Libertãţii cu privire la mai multe proiecte de lege şi anunţului fondatorului formaţiunii, Silvio Berlusconi, potrivit cãruia se va prezenta la viitoarele alegeri legislative cu scopul de a redeveni premier pentru a şasea oarã.
Şeful Guvernului a discutat timp de peste o orã, sâmbãtã seara, cu preşedintele italian.
Monti “va cerceta cât mai rapid posibil” dacã forţe politice care nu intenţioneazã sã îşi asume responsabilitatea “unei crize politice cu consecinţe mai grave, inclusiv la nivel european”, sunt pregãtite sã “contribuie la aprobarea legii stabilitãţii bugetare într-un termen scurt”, se aratã în comunicat.
“Imediat dupã” acest vot, premierul va acţiona astfel încât, odatã ce Consiliul de Miniştri va fi înţeles, sã îşi “prezinte în mod oficial demisia irevocabilã şi sã i-o înmâneze şefului statului”, adaugã Palatul Quirinal în acest text.
Candidatura lui Berlusconi la şefia Italiei, o surpriză
Fostul premier Silvio Berlusconi, în vârstã de 76 de ani, a creat o surprizã sâmbãtã anunţând cã intenţioneazã sã candideze din partea formaţiunilor de centru-dreapta în alegerile legislative din 2013, care ar urma sã aibã loc în martie.
În cadrul întâlnirii la Palatul Quirinal, preşedintele Napolitano i-a prezentat lui Monti întâlnirile pe care le-a avut “cu reprezentanţi ai forţelor politice care au susţinut încã de