”Nu am cerut demisia miniştrilor Rus şi Dobre, eu am totală încredere în miniştrii care au plecat din Guvern”, a declarat luni seară premierul Victor Ponta, precizând că „domnul Rus este de partea noastră, nu de altă parte, pot să bag mâna în foc pentru asta; şi pentru domnul Dobre în egală măsură", transmite Realitatea.net.
Întrebat dacă Ioan Rus i-a spus ce fel de presiuni a exercitat Traian Băsescu asupra sa, Ponta a spus că este vorba de „presiunile publice".
„Tot ce aveam de discutat cu domnul Rus am discutat. Eu sunt absolut convins că domnul Rus este de partea noastră, nu de altă parte, pot să bag mâna în foc pentru asta. Şi pentru domnul Dobre în egală măsură", a declarat Ponta.
„Ştiu criticile care le-au fost aduse şi de o parte şi de cealaltă, miniştrilor Rus, Dobre şi Marga, dar eu pot să garantez pentru toţi trei. În acelaşi timp, MAI şi MAE deveniseră ţinta predilectă a domnului Băsescu, a grupului din jurul domniei sale şi, inevitabil, aceasta afecta activitatea domniilor lor. (...) Am considerat că, în acest moment, era necesară o nouă strategie în care ceea ce spune Traian Băsescu să nu mai conteze", a explicat Victor Ponta.
”Nu am cerut demisia miniştrilor Rus şi Dobre, eu am totală încredere în miniştrii care au plecat din Guvern”, a declarat luni seară premierul Victor Ponta, precizând că „domnul Rus este de partea noastră, nu de altă parte, pot să bag mâna în foc pentru asta; şi pentru domnul Dobre în egală măsură", transmite Realitatea.net.
Întrebat dacă Ioan Rus i-a spus ce fel de presiuni a exercitat Traian Băsescu asupra sa, Ponta a spus că este vorba de „presiunile publice".
„Tot ce aveam de discutat cu domnul Rus am discutat. Eu sunt absolut convins că domnul Rus este de partea noastră, nu de altă parte, pot să bag mâna în foc pentru asta. Şi pentru domnul Dobre în egală măsură", a declarat Ponta. @N_