Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii din sistemul sanitar amenință că vor ieşi în stradă

Publicat in Glasul Aradului, joi 8 august 2013 ·

Angajaţii din sistemul sanitar vor ieşi în luna spetembrie în stradă pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de salariile pe care le au şi nu numai. faţă de Astfel, între 18 şi 24 septembrie, vor avea loc pichetări în toate judeţele din ţară şi în Capitală, în faţa Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului de Finanţe, iar în octombrie va fi organizat un miting la Bucureşti, conform Mediafax.

Acţiunile de protest au fost stabilite în şedinţa de marţi a Coaliţiei profesioniştilor din sistemul de sănătate, aceasta având ca membri fondatori Colegiul Medicilor din România (CMR), Colegiul Medicilor Dentişti din România, Colegiul Farmaciştilor din România, Colegiul Psihologilor din Ro­mânia, Ordinul Biologilor, Biochimişti­lor şi Chimiştilor din Sistemul Sanitar din România, Federaţia SANITAS, Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor şi Federaţia Sindicatelor Medicilor „Dr. Ion Cantacuzino”.

Preşedintele CMR, prof. dr. Vasile Astărăstoae a declarat: „Sperăm ca prin acţiunile noastre să atragem atenţia guvernanţilor că nu este de glumit. Profesioniştii din sistemul sănătății s-au coalizat pentru a obţine mai mulţi bani pentru sănătate, o lege specifică de salarizare a personalului din sistemul de sănătate în care să se regăsească toate categoriile profesionale şi alte lucruri specifice fiecărei profesii. Condiţia noastră preliminară şi nenegociabilă este dublarea salariilor medicilor rezidenţi. În prezent, Ministerul Sănă­tăţii lucrează la un proiect în acest sens, sperăm că va fi pus pe site la sfârşitul lunii august”.

La rândul său, prim-vicepreşedinte Sanitas, Marius Sepi, spune că, după mitingul din octombrie, acţiunile angajaţilor din sistem se pot „radicalize”. Reprezentanţii angajaţilor din sistemul sanitar arădean spun că încă nu au fost informaţi cu privire la pichetările ce vor avea loc. „În momentul de faţă Sa­nitas Arad nu are un astfel de pro

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 22 minute
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

G4Media acum o ora
Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş, transmite

Armata israeliană a anunţat că a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis la 7 octombrie

News.ro acum 22 minute
Armata israeliană a anunţat, sâmbătă, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie, relatează Reuters. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi

Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei

HotNews acum 29 minute
Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului IHR (Iran Human Rights), cu sediul în

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 4 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum 2 ore
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum 2 ore
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°