Firma care deţine monopol pe deratizare în Bucureşti şi-a prelungit contractul, fără licitaţie, cu voia primarului general Sorin Oprescu.
Nu mai puţin de 32,2 milioane de euro. Atât au cheltuit în ultimii 14 ani edilii Capitalei pentru a scăpa nu doar de ţânţari, dar şi de şobolanii care bântuie nestin gheriţi prin subsolurile şi pe la ghenele blocurilor.
Suma a fost încasată integral de societatea 3D România (înfiinţată de Consiliul General al Capitalei în 1996 şi vândută ulterior unor firme daneze), care a reuşit să-şi prelungească an de an contractul iniţial, prin acte adiţionale, şi să obţină astfel nu doar monopolul pe deratizare în Bucureşti, dar şi noi sume fără licitaţie.
Iar rezultatele nu există, după cum avertizează chiar specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti. În două note transmise Primăriei Capitalei, în iulie şi în octombrie anul trecut, medicii subliniază că pericolul ca bucureştenii să se îmbolnăvească de meningoencefalită, trichineloză şi rabie (boli contractate de la ţânţari şi şobolani) este la fel de mare ca şi acum 14 ani.
Cu toate acestea, la o lună de la ultima avertizare, mai exact pe 17 noiembrie 2009, primarul general Sorin Oprescu a prelungit cu 50 de luni (adică cu mai bine de patru ani) valabilitatea contractului firmei 3D România, printr-un act adiţional.
În baza acestuia din urmă, societatea ar urma să mai primească din bani publici încă 5.226.670 de lei, adică 1,24 milioane de euro. Motivul: „Tratamente suplimentare de deratizare, cu două treceri generale pe an, la obiectivele case-vile”.
Anchetă internă la primărie
Concret, contractul iniţial privind deratizarea şi dezinsecţia Bucureştiului, în cheiat cu 3D, în 1996, pe vremea când oraşul era „guvernat” de liberalul Crin Halaicu, prevedea ca fi rma să se „lupte” cu ţânţari