Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Dacă mai exista vreo îndoială în legătură cu HTC One Max, ultimele poze îl prezintă pe deplin înainte de lansare

Publicat in Adevarul, luni 14 octombrie 2013 ·

Se speculează că HTC One Max va fi lansat oficial de către companie pe 16 octombrie. Mai sunt două zile până atunci, mai apar câteva imagini neoficiale şi trioul HTC e complet.

HTC One Max este primul phablet al HTC, cu un ecran de 5,9 inci full HD, şi va readuce în atenţie scannerul pentru amprentă în lumea Android. Nu e primul smartphone care să folosească un cititor pentru amprente, Motorola a făcut asta în urmă cu ceva timp, iar iPhone 5s mai curând, dar şi aşa va fi o încercare de urmărit din partea HTC. GSMArena publică noi poze cu dispozitivul şi apar toate elementele până acum doar speculate.

Camera este de 4 megapixeli, după cum a ajuns în HTC One şi HTC One mini, procesorul va fi un Qualcomm Snapdragon quad-core la 1,7GHz, memoria RAM ajunge la 2GB şi bateria va fi de 3.300 de miliamperi. Aparatul are carcasă din aluminiu şi se va putea încărca wireless. Înainte de a-l scoate oficial în lume, HTC ţine să spună că cele mai bune lucruri în lume au venit sub forma grupurilor de trei. Firesc, pe lângă HTC One şi HTC One mini, va veni Max.

Despre cititorul de amprente mai trebuie precizat că HTC are cel puţin o abordare diferită decât cea a Apple, rămâne de văzut dacă se va dovedi şi înţeleaptă. Scannerul este pe spatele telefonului, ceea ce înseamnă că deblocarea se va face mai uşor, venind în prelungirea modului natural în care ţii telefonul. Totuşi, s-ar putea să se ajungă în situaţia de la LG G2, care are în acea zonă butoanele de volum, iar dacă nu nimereşti din prima cititorul, vei sfârşi pierzând mai mult timp căutându-l şi tot murdărind sticla camerei foto. Foto HTC One Max, aproape confirmat de pozele neoficiale

Haide să discutăm! Ne poţi vizita şi pe pagina de Facebook „Tech Adevărul“.

Află mai multe despre HTC One Max:

FOTO HTC calcă pe urmele Apple: One Max va avea cititor de amprente la fel ca iPhone 5s, dar va

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum 57 minute
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 7 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 12 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 13 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 7 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 11 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 8 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Lăcrămioara Perijoc s-a calificat în finala Campionatelor Europene de box

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Lăcrămioara Perijoc (30 de ani) s-a calificat în finala Campionatelor Europene de box, în limitele categoriei 54 de kilograme. Va lupta sâmbătă pentru aur.

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 9 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°