Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La venerabila vârstă de 85 de ani, președintele PRM Suceava se ține de „revoluții” interne

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 20 iunie 2013 ·

Președinții organizațiilor județene ale PRM din Suceava și Neamț, Gheorghe Acatrinei și Dumitru Badea, au fost cei care au condus operațiunile de debarcare din fruntea partidului a liderului național Corneliu Vadim Tudor, lucru care s-a produs la Plenara Consiliului Național al PRM de săptămâna trecută. Aflat la venerabilă vârstă de 85 de ani, fostul senator Acatrinei a relatat ieri, într-o conferință de presă, cum s-au desfășurat ostilitățile. El a spus că acțiunea a fost pusă la cale fără cusur, respectându-se ad litteram statutul partidului, pentru a nu da nici un motiv de contestație. Acatrinei a subliniat că în cazul unui eșec, Vadim Tudor avea în plan excluderea din partid a mai multor lideri, printre care și a sa, precum și dizolvarea unor organizații județene. Acatrinei a declarat că „era Vadim” trebuia să se fi încheiat mai demult pentru ca partidul să fi avut șanse la ultimele alegeri locale și parlamentare.

„La ultimele alegeri, PRM nu a mai intrat în Parlament. Eternele scuze că am fost furați de mafia politică, de serviciile secrete și de cine știe ce alte forțe oculte nu mai puteau fi crezute nici măcar de noi. Am rămas în afara vieții politice și, dacă nu ne trezim, în curând vom deveni un partid de apartament care își va ține congresele în sufragerie”, a spus Acatrinei. El a menționat că viitorul președinte va fi ales la Congresul programat pentru data de 27 iulie.

Cu privire la persoana care ar urma să preia conducerea, Acatrinei nu a dorit să facă dezvăluiri, precizând că „încă suntem în tatonări”. „Nu voi candida nici eu, nici președintele de la Neamț. Facem loc unor oameni pregătiți, unor oameni care au primit lovituri grele sau care pot face treabă”, a încheiat președintele PRM Suceava.

Președinții organizațiilor județene ale PRM din Suceava și Neamț, Gheorghe Acatrinei și Dumitru Badea, au fost cei care au condus operațiunile

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Hamas publică o înregistrare video cu doi ostatici israelieni răpiţi la 7 octombrie

News.ro acum 32 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în atacul său de la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Fâşia Gaza, relatează AFP. Cei doi ostatici se prez

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 58 minute
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum o ora
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 5 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°