Dinamo a avut aseară o prestaţie execrabilă şi a trebuit să joace şi prelungiri pentru a elimina Voinţa Sibiu (2-1)
Roş-albii s-au calificat în optimi după 120 de minute de chin
Vremurile în care primele tururi din Cupă erau meciuri de vacanţă pentru Dinamo au trecut. Aseară, pentru "câini" chiar şi Sibiul s-a dovedit o nucă tare, iar echipa lui Bonetti s-a umplut de penibil.
Cu o formaţie din care nu au lipsit Luchin, Boubacar, Rus, Ţucudean sau Dănciulescu, roş-albii reuşesc să-şi creeze prima ocazie abia în minutul 39. Lansat bine, Ţucudean îl driblează pe Zăvoi, dar portarul Sibiului atinge mingea. Atacantul dinamovist se redresează şi trimite spre poarta goală, însă fundaşii oaspeţi resping de pe linia porţii. Pe contraatac, Neguţ primeşte o centrare în mijlocul careului, iar şutul său izbeşte transversala. Atât a fost interesant în prima parte.
La pauză, Bonetti îl introduce pe Strătilă, schimbă sistemul în 4-2-3-1, dar primii care lovesc sunt oaspeţii. O gafă a lui Burnea le oferă cadou sibienilor o lovitură liberă şi, după o bâlbâială generală, Heil, sătmăreanul refuzat de Porumboiu la Vaslui, înscrie (52). Dinamoviştii îşi revin , iar Strătilă marchează de la colţul lung după ce Filip a deviat pe spate o centrare a lui Burnea. "Câinii" se blochează inexplicabil, iar singurele faze construite cu ceva eficienţă sunt ratate de Axente (82, 90+2). Rus scurtează agonia prelungirilor, punctează după doar trei minute din pasa lui Filip şi, de ruşine parcă, îşi ascunde bucuria în spatele reclamelor de la marginea terenului. Victorie tristă şi-o singură bucurie: Steliano Filip. Un puşti de 18 ani care, cu cele două pase de gol de aseară, devine din ce în ce mai prezent în jocul lui Dinamo.
Alessandro Birindelli, antrenor secund DInamo
Dinamo a avut aseară o prestaţie execrabilă