Supranumita "diva desculta" datorita aparitiilor pe scena in picioarele goale, Cesaria Evora este cea mai cunoscuta cantareata de morna, un melanj intre fado portughez si blues. Artista va canta pentru a cincea oara in Romania, la Arenele Romane din Capitala, pe 15 mai, cu ocazia promovarii celui mai recent album, intitulat Nha Sentimento. Evenimentul va avea loc cu incepere de la ora 20:00, informeaza bestmusic.ro.
Cesaria Evora s-a nascut in Mindelo, in insula Sao Vincente, Capul Verde, pe 27 august 1941. Si-a pierdut tatal la doar sapte ani si si-a petrecut primii anii din viata sub ingrijirea bunicii, fiind educata de calugarite. Duminicile canta in piata publica, acompaniata de fratele sau (Lela) la saxofon.
La 20 ani s-a indragostit de Eduardo, un marinar din Capul Verde (muzician si el), care a introdus-o in lumea stilurilor muzicale traditionale, coladeiras si mornas - cantece melancolice, de tristete si dor. Tot Eduardo o ajutat-o sa fie difuzata pe postul de radio local, Radio Mindela. A inceput astfel sa cante in localuri si hoteluri.
Desi a devenit Regina Mornas in Capul Verde, a ramas relativ necunoscuta la nivel international. De asemenea, situatia ei materiala a ramas dificila, in contextul crizei economice resimtite de intreaga populatie dupa proclamarea independentei Statului Insulelor Capului Verde. A renuntat la muzica timp de 10 ani si s-a luptat cu alcoolismul in ceea ce ea descrie ca fiind "perioada neagra” a vietii ei.
In 1987, incurajata de Bana, reputat muzician si filantrop, exilat din Capul Verde in Portugalia, a sustinut concerte in Portugalia. Treptat, cariera ei a reinceput sa prinda contur. Jose Da Silva, francez originar din Capul Verde, care avea sa-i devina ulterior mentor si producator oficial, a invitat-o la Paris, unde a inregistrat albumul La Diva Aux Pieds Nus (Diva Desculta) in 1988.