În pofida tuturor sondajelor, a previziunilor analiştilor politici şi chiar a presei, alegerile prezidenţiale din Serbia au fost câştigate duminică de candidatul naţionalist Tomislav Nikolici.

Rezultatul turului al doilea din Serbia a fost descris drept un "seism electoral" - pe bună dreptate, dat fiind că preşedintele Boris Tadici era creditat cu 58% din intenţiile de vot la finalul campaniei electorale. Atât de sigur era Tadici că acesta este cel mai bun moment să candideze pentru un al treilea mandat, încât şi-a dat demisia, pentru a permite organizarea alegerilor prezidenţiale o dată cu cele legislative şi locale, în 6 mai.

Cu toate acestea, când rezultatele preliminare, deci nu finale, îl dădeau pe Tomislav Nikolici câştigător, Tadici şi-a recunoscut (mult prea) repede înfrângerea şi i-a urat succes lui Nikolici.

Cum se explică ceea ce s-a întâmplat duminică în Serbia, unde preşedintele pro-european Tadici a pierdut în faţa pro-rusului Nikolici cu 46.77% din voturi faţă de 50.21% câte a primit învingătorul?

Răspunsul este acelaşi ca în Franţa şi ca în toate celelalte ţări europene lovite de criză, unde liderii au fost înlăturaţi de cetăţeni de la putere şi mişcările de extremă s-au afirmat îngrijorător de mult.

Votul sârb a fost un vot negativ faţă de situaţia economică dramatică şi faţă de aceleaşi măsuri de austeritate pe care s-a dat lupta electorală şi în Franţa sau Grecia (în Grecia, lupta continuă). În fond, pe asta a mizat şi Nikolici, pe nemulţumirea populaţiei din cauza economiei.

Oamenii au văzut în Tadici întruchiparea sărăciei lor, a ratei şomajului de 24%, aşa că l-au ales ca preşedinte pe fostul secund al lui Slobodan Miloşevici şi al ultranaţionalistului Vojislov Seselj, adică Tomislav Nikolici, care a promis supraimpozitarea bogaţilor şi redistribuirea veniturilor către săraci.

Schimbare de ton după