Mititelu stă în fund pe iarbă, dar nu despre el e vorba în propoziţie. Ci despre Craiova. Mai precis, despre Universitatea Craiova. Există două, dar în realitate există doar una. Cea care joacă acum la Roşiori şi nu are voie să intre pe stadionul oraşului.
Dacă ne uităm în acte, FC Universitatea are o hotărâre judecătorească, fie şi provizorie, care îi permite accesul în stadion. O firmă de pază împiedică accesul, iar jandarmii se fac că asigură ordinea publică. De fapt, vrând-nevrând, ei fac jocul autorităţilor locale. E vorba de împiedicarea executării unei hotărâri judecătoreşti, ceea ce înseamnă o chestiune penală, chit că partea adversă a cerut suspendarea hotărârii.
Dacă ne uităm în clasament, observăm că echipele Craiovei conduc seria a doua din liga secundă, departajate de un singur gol. Prima e FC, a doua e CS, dar nu asta contează. Contează că echipa Primăriei are parte de toate privilegiile, în vreme ce FC-ului i se pun toate piedicile din lume.
Dacă ne uităm şi la unii, şi la ceilalţi, vedem doar ură reciprocă, bătăi noaptea prin cârciumi, geamuri sparte colo şi colo, zidurile locuinţelor mânjite cu tot felul de murdării.
Dacă ne uităm la suporterii de peluză, dar şi la oamenii care se plimbă agale pe Unirii, observăm că FC e echipa agreată de craioveni, fie că joacă la Severin, la Roşiori sau în Groenlanda. Cealaltă, CS, e o echipă tolerată pentru spaţiul geografic din care provine şi respectată pentru numele marilor fotbalişti care fac parte din staff-ul ei. Dar faţă de publicul flămând de fotbal al Craiovei, e vorba de o relaţie mai degrabă rece. Tribunele pustii de la ultimele meciuri certifică răceala, în antiteză cu valul de entuziasm de la Roşiori, chiar dacă uneori se mai sare calul.
O echipă iubită e una, o echipă tolerată vag şi respectată difuz e cu totul altceva. Repet, trebuie exclusă din context atât
