După un eşec, cum este cel al lui Jörg Haider la recentele alegeri din Austria, e uşor de spus că a avut un comportament paranoic. Dar în urmă cu trei ani, charismaticul lider al Partidului Libertăţii părea că încarnează un curent de opinie cu rezonanţă mondială. La alegerile din 1999, partidul obţine aproape 27% din voturi, condus de el, descendentul unei familii cu cunoscute afilieri naziste, practicînd un discurs radical, promiţînd că va înlătura din politica naţională clientelismul şi corupţia, afişînd convingeri antieuropene şi punînd pe seama imigranţilor degradarea calităţii vieţii. Partidul Libertăţii intră în coaliţia de guvernămînt, alături de Partidul Conservator, iscînd un val de indignare printre intelectualii cu opinii, indignare cu ecouri pînă la organismele Uniunii Europene: nu exista însă nici o bază legală pentru sancţiuni şi s-a adoptat decizia aplicării unui soi de carantină. Nu au crescut simpatiile pentru UE nici în Austria, nici printre partidele de dreapta din alte ţări care considerau că diabolizarea lui Haider, identificarea populismului cu nazismul nu servesc exerciţiului democratic, pentru că înlătură din spaţiul public opiniile unui segment semnificativ din populaţie. Poziţii extremiste din ce în ce mai răspîndite, aşa cum a reieşit din străpungerea electorală efectuată de partidul lui Pym Fortuyn în Olanda, de formaţiunile considerate extremiste din Danemarca, de partidul lui Bossi din Italia, de spectaculoasa prezenţă a lui Jean-Marie le Pen în cel de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa. Treptat, lucrurile s-au liniştit şi Uniunea Europeană a decis că guvernul austriac nu a încălcat nici un principiu fundamental în materie de libertăţi şi drepturi ale omului. Totuşi, în decembrie 2000, la Nisa, şefii de stat din UE au promis că, în viitor, vor adopta o atitudine fermă în faţa "riscului de violare gravă" a princi