Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Englezii încalcă acordul de achiziţie a fregatelor

Publicat in Adevarul, joi 10 august 2006 ·

Acordul de achiziţie a fregatelor "Regele Ferdinand" şi "Regina Maria", semnat, în 2002, între Guvernul României şi cel al Marii Britanii, care se află, în prezent, în atenţia organelor de Acordul de achiziţie a fregatelor "Regele Ferdinand" şi "Regina Maria", semnat, în 2002, între Guvernul României şi cel al Marii Britanii, care se află, în prezent, în atenţia organelor de cercetare din cele două state pentru o presupusă mită de şapte milioane de lire sterline, este departe de a fi finalizat. Potrivit unui raport al şefului Departamentului pentru Armamente din Ministerul Apărării Naţionale, secretarul de stat Ioan Ion, partea britanică înregistrează mari restanţe la realizarea componentei de offset (compensări, n.r.) a acordului. Englezii s-au angajat, prin acordul respectiv, să contracteze în România activităţi compensatorii în valoare totală de 116 milioane de lire sterline. Documentul citat, trimis spre informare ministrului Teodor Atanasiu şi Administraţiei Prezidenţiale, precizează, însă, că, până la data de 9 iunie 2006, adică în trei ani de la semnare, guvernul de la Londra nu a onorat decât 2,68 la sută din suma convenită, respectiv 3.105.266 lire sterline. Pentru respectarea contractului ar trebui ca, până în 2008, englezii să cumpere de la noi servicii şi echipamente de aproape 113 milioane de lire sterline. Raportul semnat de secretarul de stat în MApN, Ioan Ion, menţionează că în Acordul de Achiziţie a fregatelor de tip 22 este prevăzut ca o proporţie de 80-90 la sută din offset să fie destinat industriei româneşti (60 de procente urmând să aibă ca beneficiar industria de apărare şi să constea în comenzi directe, participare la privatizare, investiţii) şi restul de 10-20 la sută să fie direct adresat Ministerului Apărării Naţionale pentru activităţi de instruire şi documentaţie de mentenanţă, dar şi industriei pentru activităţi de suport logistic şi pro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum o ora
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 59 minute
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: ”Prognosticul este rezervat”

Cancan acum 41 minute
Florin Piersic (88 de ani) se află internat pe secția de Terapie Intensivă, după ce a fost operat de urgență. Medicul Tudor Ciuhodaru a oferit informații referitoare la starea de sănătate a marelui actor care a acuzat stări de rău la finalul unui sp

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

News.ro acum o ora
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC. Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup inf

O ofensivă militară israeliană la Rafah ar reprezenta o "escaladare intolerabilă", avertizează secretarul general al ONU

Ziare.com acum 32 minute
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat marţi, 30 aprilie, că o ofensivă militară israeliană la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, ar însemna o "escaladare intolerabilă", relatează AFP. "Un asalt militar asupra Rafah ar constitui o escalada

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 2 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Nicuşor Dan: Am început plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta

News.ro acum 3 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a fost începută plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta.

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

13°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

12°/14°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°