O FATă directă, ageră, cu un aer dîrz, concentrat, de alergătoare de cursă lungă... Putine fraze sincere si călduroase, s-a întîmplat să-mi fie adresate în scris - exceptînd rudele sau confratii - decît aceea iscălită de călăuza Muzeului Balzac din Sachă, domnisoara Arlette Bourdelle.
Un loc fermecător pe Valea Loarei, în Turena. Reproduc dedicatia în limba franceză, asa cum a asternut-o buna Arlette pe contra-pagina finală a Catalogului Balzac la Sachă, oferit pe gratis la despărtire:
C^est avec un immense plaisir que j^ai Monsieur Constantin Toiu qui a eteă un merveilleux public. J^en ai garde un innoubliable souvenire.
Arlette Bourdelle
Guide a Sache,
le 13 Septembre 1971.
Hm, innoubliable. Le mot juste! Fără falsă modestie, fusese o întîlnire într-adevăr de neuitat. Mai întîi asta se petrecea cu o zi înainte ca Arlette să se mărite în mica localitate unde se află muzeul. Mi-o spusese cu toată franchetea ei în care desluseam, bine stăpînită, o fericire de fată ce-si găsise în fine alesul în preajma vîrstei de treizeci de ani. În al doilea rînd, ne avînd alt dar pe care să i-l fac, în cinstea evenimentului, îi recitasem teatral Albatrosul pe care îl stiam pe dinafară din anii liceului:
Souvent, pour s^amuser, les hommes des equipages... Bătuse radioasă din palme după ce terminasem sonetul interpretat în glumă cu dramatism... În al treilea rînd, după mărturisirea ei, eram primul ins care vizita muzeul după vreo trei-patru zile de total dezinteres turistic... Cred că, în ultimul rînd, mai fusese si vraja ce mă cuprinsese pătrunzînd în odăita în care se afla pătutul cu baldachin al Autorului, care dorise această recluziune ca pe chilia unui călugăr părăsind cele lumesti.
La toate acestea, ar mai trebui adăugat si faptul că Arlette, - ceea ce nu făcuse