Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Numărul persoanelor care vin din ţările cu risc de AH1N1 a crescut cu 25 la sută

Publicat in Adevarul, miercuri 17 iunie 2009 ·

Declararea pandemiei de gripă porcină sporeşte măsurile de securitate medicală şi sanitar-veterinare la frontieră. La Porţile de Fier I, pentru a evita contaminarea cu virusul AH1N1, medicii, vameşii şi poliţiştii de frontieră sunt protejaţi cu mască, în special în cazul în care vin în contact cu grupuri mari de persoane.

La Porţile de Fier 1, toate persoanele care vin din ţările cu risc sunt verificate şi informate cu stricteţe, numărul acestora crescând, în ultimele zile, cu 25 la sută. Prin acest punct de trecere a frontierei, vin în special românii plecaţi la muncă în Italia. Numai în ultimele 48 de ore, au intrat în ţară peste 200 de persoane sosite din peninsulă. Toate au fost chestionate cu privire la ţara din care unde vin, destinaţia şi li s-a spus totodată ce trebuie să facă în cazul în care prezintă simptome specifice gripei porcine. “Nu mi-e frică de gripă, pentru că am stat în casă, nu am intrat cu persoane bolnave. Nu mă supăr de toate aceste măsuri la frontier, e bine că se iau. CEenu mi-a plăcut, e frontier cu Ungaria”, ne-a spus un italian.

Sunt interzise produsele animale

În afara măsurilor preventive medicale, este interzisă introducerea în ţară şi a produselor de origine animală. “Din punct de vedere sanitar-veterinar, noi supraveghem activitatea de tranzit la frontieră. Avem în vedere toate transporturile care vin cu turişti din Uniunea Europeană, dar şi din Serbia. În acest sens, supraveghem bagajele personale ale pasagerilor, să nu existe produse de origine animală, respectiv carne şi produse din carne, lapte şi produse lactate. În general, activitatea se desfăşoară normal. Pasagerii înţeleg să se supună controalelor”, a declarat dr. Adrian Osiceanu, reprezentantul Direcţiei Sanitar-Veterinare Mehedinţi.

Protecţie şi pentru poliţiştii de frontieră

Măsurile au fost sporite şi pentru că am intrat în sezonul es

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 20 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 26 minute
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum 58 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 8 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°