Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Cele mai bune fotografii de astronomie ale anului. Un român se află printre nominalizaţi

Publicat in Adevarul, miercuri 31 iulie 2013 ·

Observatorul Regal din Greenwich a anunţat lista scurtă a candidaţilor pentru titlul de "Fotografia Astronomică a anului" 2013. Printre nominalizaţi se află şi un român.

Fotografii au trimis imaginile lor cu cerul, constelaţiile sau soarele, iar câştigătorii finali vor fi anunţaţi pe 18 septembrie.

Fotograful de astronomie al anului este o competiţie organizată de Observatorul Regal de cinci ani. Competiţia are patru categorii principale, inclusiv una pentru cei sub 16 ani. Anul acesta vor exista trei premii speciale: pentru debut, creativitate şi pentru fotografiile făcute cu ajutorul roboţilor sau telescoapelor.

Premiul cel mare va fi de 1.500 de lire sterline, iar câştigătorii categoriilor "Pământ şi Spaţiu", "Sistemul nostru solar", "Spaţiul îndepărtat" şi "Tineret" vor primi 500 de lire sterline.

"The Guardian" a selectat câteva imagini nominalizate, iar printre ele se regăseşte şi o fotografie făcută de Alexandru Conu, în care a reuşit să prindă tranzitul planetei Venus prin faţa Soarelui. Imaginea intitulată "Tranzitul lui Venus la Marea Neagră". Acestea au loc la opt ani şi durează aproximativ şase ore. Foto Concursul Fotograful de astronomie al anului - 2013

Alexandru Conu trăieşte şi lucrează în Bucureşti. Pe lângă pasiunea pentru astronomie, el face fotografii de modă şi pentru reclame. Fotografiile sale cu spaţiul pot fi admirate pe astrographist.com. Fotograful născut în 1983 este interesat de astronomie de la cinci ani. Este unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi amatori de astronomie.

Este şeful Comisiei Fotografice a Societăţii Române de Meteori şi Astronomie, membru în juriul ASTROFOTO, concursul naţional de fotografie astronomică şi membru al Astroclubului Bucureşti. A colaborat cu "National Geographic", "Sky and Telescope" şi alte publicaţii. Are un curs de astrofotografie la F64.

Imaginea sa a fost făcu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum o ora
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum o ora
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum o ora
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum o ora
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum o ora
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°