Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima ninsoare în Arad: autorităţile declară că sunt pregătite să intervină

Publicat in Adevarul, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Noaptea de marţi spre miercuri a adus în Arad prima ninsoare din acest sezon. Astfel, miercuri dimineaţa un strat subţire de zăpadă a acoperit oraşul. Pentru că ninge în continuare, autorităţile au declarat că sunt pregătite pentru intervenţii.

Acolo unde a fost necesar s-a intervenit încă de dimineaţă. Drumarii sunt pregătiţi să intervină pe drumurile din judeţ, încă de vineri fiind dat ordinul de intrare cu utilajele în baze.

„Suntem pregătiţi pentru intervenţie încă de vineri, când s-a dat ordinul de intrare în baze a maşinilor de deszăpezire. S-a luat în calcul ieş­i­rea utilajelor încă din noaptea trecută. Având experienţa iernilor trecute pot spune că zonele cu probleme sunt Aradul şi zona Lipova, Valea Mureşului“, a declarat Cristian Drăgan, administratorul public al Consiliului Ju­deţean Arad.

La nivelul judeţului, pregătirea pentru deszăpezire este finalizată, un număr de 39 de utilaje fiind disponibile să intervină pentru a curăţa drumurile. Conform unui raport al Secţiei Drumuri Naţionale Arad (SDN), înaintat Prefecturii luna aceasta, secţia are la dispoziţie 79 de utilaje, iar în ceea ce priveşte cantitatea de material antiderapant pentru această iarnă, aceasta cuprinde 3.490 de tone de nisip şi 6.288 de tone de sare.

Şi în municipiu, reprezentanţii Polaris au anunţat că sunt pregătiţi. În acest sens, încă din data de 15 octombrie 2013, societatea a constituit comandamentul de iarnă şi a elaborat planul de intervenţie al activităţii de deszăpezire, fiind la momentul finalizării operaţiunilor de achiziţionare de material antiderapant. Astfel, la nivelul SC Polaris M Holding SRL activează, încă din 15 octombrie, un dispecerat în regim non-stop, iar societatea a constituit un stoc de material antiderapant (clorură de sodiu) de 1.800 de tone. Stocul de material antiderapant va fi completat până la nivelul a 2.000 de tone. De asemenea,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 2 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 2 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 2 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum o ora
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 5 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 4 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: ”Prognosticul este rezervat”

Cancan acum o ora
Florin Piersic (88 de ani) se află internat pe secția de Terapie Intensivă, după ce a fost operat de urgență. Medicul Tudor Ciuhodaru a oferit informații referitoare la starea de sănătate a marelui actor care a acuzat stări de rău la finalul unui sp

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

News.ro acum o ora
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC. Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup inf

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

13°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

12°/14°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°