Anul dragonului, care va începe luni, potrivit calendarului lunar, promite curaj şi înţelepciune pentru copiii născuţi sub auspiciile sale, potrivit unor credinţe ancestrale, însă el vine o dată la 12 ani, motiv pentru care declanşează un veritabil baby-boom în Asia, potrivit Mediafax.
"Bineînţeles că sunt fericită", spune Cassandra Cheong, în vârstă de 26 de ani, ieşind dintr-o clinică din Singapore. "Însă mama şi ceilalţi membri mai în vârstă ai familiei mele sunt şi mai încântaţi decât mine pentru faptul că voi avea un bebeluş dragon", spune tânăra, care va naşte o fetiţă peste câteva săptămâni.
Anul dragonului, care va urma, începând de luni, anului iepurelui, este considerat ca fiind cel mai propice din tot calendarul lunar. Un copil născut sub semnul dragonului, simbol al împăraţilor Chinei, va aduce noroc şi fericire întregii sale familii, potrivit astrologiei chinezeşti.
Astfel, anii dragonului au coincis întotdeauna cu anii în care au fost înregistrate vârfuri ale ratei natalităţii în China, unde se prevede pentru 2012 o creştere cu 5% a numărului naşterilor, potrivit agenţiei de presă oficiale China Nouă. Acelaşi fenomen este aşteptat să se întâmple şi în Hong Kong, Taiwan şi Singapore.
La Hong Kong, teritoriu chinezesc semiautonom, autorităţile încearcă să limiteze afluxul de chinezoaice venite să nască în această fostă colonie britanică, cu scopul de a obţine astfel dreptul de rezidenţă şi, automat, dreptul la educaţie pentru bebeluşii lor. În precedentul an al dragonului, 2000, s-a înregistrat o creştere a naşterilor cu 5,6%.
Numărul de locuri din spitale rezervate chinezoaicelor de pe continent şi femeilor străine a fost plafonat de autorităţi, care au decis să asigure "prioritatea pentru rezidenţii din Hong Kong", a explicat un purtător de cuvânt al autorităţilor sanitare din Hong Kong.
Anul dragonului este, în