Dezbaterea organizată astazi la Craiova de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, i-a mulţumit pe unii dintre participanţi, dar pe cei mai mulţi i-a băgat în ceaţă. Proiectul de lege care vizează reforma în Sănătate este, în opinia generală, inaplicabil.
"Pe lângă multe deficienţe, se pune întrebarea: de unde vor fi plătiţi medicii, odată majorate salariile? Să vină cu răspunsuri clare, nu cu amibiguităţi!", a spus unul dintre participanţii la dezbatere.
Ministrul a încercat să evite în câteva rânduri intervenţiile care vizau gravele probleme din sistemul sanitar, însă nu a făcut decât să atragă şi mai multe atenţionări. "Apreciem aceste dezbateri, cu speranţa că veţi ţine cont de realitate. (...)Visaţi, d-le ministru, dar nu dormiţi!", a fost replica unuia dintre cadrele medicale.
Pe de altă parte, organizarea dezbaterilor pe tema promovării reformei sanitare este văzută cu ochi buni, în speranţa că ministrul şi factorii implicaţi în elaborarea legii vor ţine cont de revendicările şi propunerile din teritoriu.