Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sala de spectacole a fost neîncăpătoare pentru Concertul de Bobotează din Bistriţa FOTO VIDEO

Publicat in Adevarul, duminică 8 ianuarie 2012 ·

În jur de 500 de bistriţeni au fost prezenţi sâmbătă seara la Concertul de Bobotează, aşa cum a fost numită cea de-a XI-a ediţie a spectacolului simfonic organizat în primele zile din noul an la Bistriţa.

Inspirat de modelul Concertului de Anul Nou de la Viena, spectacolul susţinut de Orchestra Filarmonicii de Stat din Oradea a adunat sute de iubitori de muzică clasică în sala de spectacole a Centrului Cultural Municipal George Coşbuc. Cele 400 de locuri pe care le are sala nu au fost de ajuns şi nici locurile din balcoane nu au încăput numărul mare de oameni prezenţi. Organizatorii au pus pe culoarele de trecere scaune pentru publicul care nu avea locuri, dar şi în acest fel au mai rămas câteva zeci de persoane care au asistat din picioare la spectacol.

Alături de orchestra din Oradea, pe scenă au urcat şi tenorul Florin Ormenişan, originar din Bistriţa, dar care în prezent locuieşte şi studiază în Statele Unite ale Americii şi soprana Silvana Coltor. Reprezentaţiile acestora au fost primite cu ropote de aplauze, iar după duetul de la sfârşitul spectacolului aplauzele nu s-au oprit minute în şir. Un rol important în reuşita spectacolului l-a avut dirijorul Romeo Rîmbu care a dovedit că este un artist desăvârşit. Click pe poze pentru galerie foto

În pauza de la mijlocul spectacolului, Primăria a oferit participanţilor câte un pahar de şampanie. Publicul a fost în cea mai mare parte încântat de spectacol. „Ne simţim extraordinar, spectacolul este minunat", a declarat avocatul Ştefan Moldovan care era alături de soţia sa. Şi consilierele locale Viorica Calo şi Aurora Radu au fost muţumite de concert. „Abia am aşteptat o nouă ediţie a concertului de anul nou de la Bistriţa şi cu sinceritate o spun, a meritat aşteptarea. Este foarte reuşit", spune Aurora Radu. La spectacol au participat şi Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Augustin Ze

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 11 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°