Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fanii îi cer lui Copos să salveze Rapidul: "Trebuie să cedeze acţiunile celor care vor să investească!"

Publicat in Pro Sport, luni 10 iunie 2013 ·

Aşa cum ProSport a anunţat în ediţia tipărită de luni, Nicolae Cristescu a ajuns la un acord cu George Copos în ceea ce priveşte preluarea clubului Rapid, dar singurul impediment în cale tranzacţiei este un credit de 1,1 milioane de euro pe care omul de afaceri nu doreşte să şi-l asume. Dacă părţile se vor înţelege şi asupra acestui aspect, atunci actele vor fi semnate cel mai probabil marţi.

Fanii fac un apel către George Copos prin care îi cer să preia datoriile existente pentru ca Rapid să intre pe mâna noilor investitori.

"Eu îi cunosc pe cei care vor să salveze clubul, sunt rapidişti adevăraţi, nu vor lăsa clubul să moară.

Dacă George Copos vrea să aibă respectul nostru, să preia datoria de 1 milion de euro şi să bată palma cu cei care vor să salveze clubul. Dacă va face asta ne arată că doreşte binele Rapidului. Sunt convins că George Copos iubeşte echipa la fel cum o iubim şi noi şi va rămâne în familia noastră.

Ne dorim să se rezolve cât mai urgent pentru ca aceşti oameni să nu se răzgândească. Dacă până acum nu avea cui să vândă, acum au apărut aceşti investitori. Îi mulţumim pentru ceea ce a făcut până acum, dar în acest moment, dacă vrea ca Rapid să nu moară, trebuie să cedeze acţiunile celor care vor să investească pentru că sunt rapidişti adevăraţi", a declarat Gheorghe Răducanu, unul dintre liderii fanilor rapidişti.

Aşa cum ProSport a anunţat în ediţia tipărită de luni, Nicolae Cristescu a ajuns la un acord cu George Copos în ceea ce priveşte preluarea clubului Rapid, dar singurul impediment în cale tranzacţiei este un credit de 1,1 milioane de euro pe care omul de afaceri nu doreşte să şi-l asume. Dacă părţile se vor înţelege şi asupra acestui aspect, atunci actele vor fi semnate cel mai probabil marţi.

Fanii fac un apel către George Copos prin care îi cer să preia

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 7 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 9 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 11 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 12 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 8 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 10 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 11 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 5 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°