O scurta si rapida reactie la interventia publica recenta a Presedintelui Bancii Mondiale, Robert Zoellick. Acesta, este de acum stiut, tocmai a dat o lovitura surprinzatoare si bulversanta unui tabu de mult inradacinat in elita economistilor si marilor actori din lumea bancar-financiara. Sa vorbesti despre rolul aurului ca « stabilizator » al sistemului financiar international, era pana nu de mult o erezie. Cei ce o faceau, erau imediat catalogati drept paseisti, naivi sau mai rau, rudimentari in intelegerea complexitatilor sistemului monetar-financiar international. Aurul era considerat o relicva a unui sistem de mult depasit. Un barbarism.
Iata insa ca vine o vreme cand complexitatea sistemului ajunge atat de complexa ca pana si creierele complexe care se laudau mai ieri ca pot intelege si calibra sistemul monetar-financiar la milimetru, trebuie sa ia o pauza complexa de gandire. Aurul se pare ca totusi are un rol in sistem. Vrei nu vrei, ca si in chestia datoriei publice, realitatea economica te obliga sa iei act de ea: Nu poti consuma la infinit mai mult decat produci. Dai aurul afara pe usa, reintra pe geam. samd
Interventia lui Zoellick este probabil una istorica. Comentariile si reactiile la ea vor curge in zilele si saptamanile urmatoare. Vom avea timp sa ne ocupam pe indelete de presupozitiile, fundalul istoric, implicatiile si semnificatiile problemei. Acum, la cald, sa ne concentram pe ceva mai urgent.
Vedem in jurul nostru ca sistemul financiar-monetar a intrat intr-o faza de turbulenta. Nu stim incotro merg lucrurile. Stim doar ca stabilitatea actualului aranjament institutional global este sub semnul intrebarii. Ideea de razboi valutar – de neimaginat doar cu putina vreme in urma – pluteste in aer. Multe etaloanele de valoare par daca nu bulversate, atunci erodate. Nu e o chestiune conjuncturala. E una structurala.
Ce se inta
