Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omar Hayssam s-a reîntors de unde a plecat acum 2.742 de zile

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 24 iulie 2013 ·

Primul om acuzat de terorism în România a fost scos din ascunzătoarea Poliţiei după cinci zile şi a fost închis în Penitenciarul Rahova, de unde fusese eliberat pe 26 aprilie 2006.

1 /.

Primul om condamnat pentru terorism în România, Omar Hayssam, s-a reîntors, ieri, în Penitenciarul Rahova, închisoarea din care a fost eliberat în urmă cu peste şapte ani. Controversatul afacerist de origine siriană, acuzat şi arestat pentru răpirea, în martie 2005, a jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Dumitru Mişcoci şi Eduard Ovidiu Ohanesian a lipsit de la apel 2.742 de zile.

Adus în ţară, a stat în arestul Poliţiei Române, încât nici măcar citaţiile trimise de Tribunalul Bucureşti nu l-au găsit. Omar Hayssam fusese chemat, ieri, în instanţă, în „Dosarul Bucovina”, fiind acuzat de delapidare, alături de fratele şi cumnatul lui. Tribunalul a trimis citaţii la Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) şi la Arestul Poliţiei, însă acestea s-au întors cu menţiunea că „nu se ştie locul de detenţie”. Cea care a plătit poliţele în această bulibăşeală a fost avocata lui Hayssam, amendată de instanţă cu 300 de lei pentru că nu s-a prezentat.

Negocieri secrete

Hayssam a generat o adevărată furtună atunci când a fugit din ţară. El a ieşit pe poarta puşcăriei pe 26 aprile 2006. La scurt timp după dispariţia sa, în noaptea de 29 spre 30 iunie 2006, şefii SRI, SIE şi procurorul general al României, Ilie Botoş, şi-au prezentat demisiile. Aducerea lui în ţară a generat alte dispute. Analistul Ion Cristoiu susţine că sirianul a fost adus în România în unor negocieri secrete duse de serviciile noastre de informaţii şi că e meritul preşedintelui Traian Băsescu. În opinia sa, operaţiunea serviciilor româneşti de informaţii este asemănătoare cu ale americanilor: să găsească şi să aducă, pentru a-l pedepsi pe orice infractor, viu sau mort.

Carantină de 21 de zile

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum 59 minute
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

Klaus Iohannis este în vizită de lucru la Washington și va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă

Wall-Street.ro acum 30 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Adminis

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 4 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni

Mediafax acum o ora
Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai - 3 iunie.

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum 2 ore
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Tesla face o nouă rundă de concedieri, după ce Elon Musk deja a desfiinţat un departament întreg

HotNews acum 2 ore
Producătorul de vehicule electrice Tesla deţinut de miliardarul Elon Musk a lansat luni o nouă rundă de concedieri, în departamentele de software, service şi inginerie, a relatat luni Electrek, citând e-mailuri şi surse care cunosc această problemă,

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Putin depune jurământul pentru un nou mandat. Statele Unite și mai mute țări europene vor să boicoteze ceremonia

Ziare.com acum o ora
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

16°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°