Ema a început antrenamentele normale, dar există pericolul ca accidentarea să recidiveze, astfel că nu a fost oprit nici în lot pentru meciul cu bănăţenii
Mircea Rednic nu mai riscă nimic după ce problemele medicale au făcut ravagii în ultima vreme în Ştefan cel Mare. Emilian Dolha a revenit de joi la pregătire, însă nu a făcut antrenamente la intensitate maximă şi a evitat plonjoanele şi exerciţiile care l-ar solicita la maximum. "S-a vindecat repede după leziunea fibrilară de doi centimetri, dar o recidivă l-ar scoate din circuit cel puţin o lună", zic medicii.
"Puriul" şi staff-ul tehnic au hotărît împreună ca Dolha să nu intre contra Timişoarei, pentru a fi total refăcut la partida următoare, cu Unirea, de la Urziceni, decisivă pentru titlu. Goalkeeper-ul de 29 de ani nu a fost inclus în lotul pentru meciul cu bănăţenii, însă ieri după-amiază s-a prezentat în cantonamentul de la Săftica pentru o şedinţă de pregătire. În aceste condiţii, Florin Matache va fi titular contra Timişoarei, iar letonul Aleksandr Kolinko va lua loc pe banca de rezerve, adică exact formula e la meciul cu Steaua.
"Nu mai simt nici o durere în zona afectată, dar să văd cum este cînd încep să fac plonjoane. Nu cred că o să intru în meciul cu Timişoara, e destul de riscant!", a zis ieri Dolha.
"Atît Ema, cît şi Matache dau încredere echipei, ambii sînt portari de nădejde. Am spus-o înaintea meciului cu Steaua că Matache va da încredere echipei şi aşa a fost"
Bogdan Lobonţ, portar Dinamo
FLASH
Borcea şi-a amînat operaţia
Plecat la Viena pentru investigaţii medicale în urma herniei de disc cu care se confruntă, Cristi Borcea a fost înştiinţat de medicul care i-a operat în trecut pe Traian Băsescu şi pe Vasile Turcu că va trebui să fie supus unei intervenţii chirurgicale. Preşedintele executiv a