În ultimii săi ani, Ceauşescu devenise definiţia stalinismului anchilozat. În vreme ce lagărul comunist se dezgheţa, atotputernicul lider de la Bucureşti – „rebelul” de odinioară – s-a întors la dogmatismul anilor ’50. Ascensiunea lui Gorbaciov în URSS l-a făcut să-şi piardă minţile în aşa măsură încât a devenit surd la orice semnal venit dinspre Kremlin. Dacă-şi destupa un pic urechile, probabil că n-ar mai fi fost ciuruit la Târgovişte, ci ar fi avut soarta lui Todor Jivkov în Bulgaria sau a lui Erich Honecker în RDG.

„Adevărul“ a publicat ieri ample extrase din interviul acordat de Ceauşescu ziarului „Pravda“ şi publicat la 23 august 1989. Satrapul de la Bucureşti transmitea Moscovei, în oficiosul Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (CC al PCUS), că respinge modelul sovietic de reformare a socialismului. Model întruchipat de cei doi termeni care-l speriau de moarte pe Ceauşescu: perestroika (restructurare) şi glasnost (transparenţă). Încercând să-şi îmbrace mesajul într-o vagă formulă diplomatică, dictatorul român apăsa pedala naţionalistă: „socialismul se realizează în mod diferit de la o ţară la alta“.

De nimeni nu se temea Ceauşescu, în august 1989, mai mult decât de sovietici! Dovadă că, în cadrul interviului din „Pravda“, foloseşte insistent expresii decupate din limba de lemn, dar din care, în contextul dat, încearcă să-şi facă scut de apărare: „Dezvoltarea relaţiilor cu alte state trebuie să se bazeze pe principiile deplinei egalităţi în drepturi, respectului independenţei, suveranităţii, neamestecului în treburile interne“. Asta cu „neamestecul în treburile interne“ suna a reproş, dar şi a strigăt de disperare. Nici nu e de mirare: Ceauşescu mai avea de trăit patru luni, iar serviciile sale de informaţii îl ţineau la curent cu acţiunile Moscovei.

Este şocant să vezi cât de inegal poate f