Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Troc pentru pace in Parlament

Publicat in Jurnalul, miercuri 19 octombrie 2005 ·

25 de zile, timp de contestatie la Curtea Constitutionala a regulamentelor celor doua Camere. Asta a obtinut Opozitia. Promisiunea unui vot final pe regulamente lunea viitoare. Asta a obtinut Puterea. In acesti termeni a fost parafat trocul dintre Putere si Opozitie, in problema schimbarii sefilor celor doua Camere.

Situatia dezbaterilor din Parlament asupra regulamentelor celor doua Camere a suferit o rasturnare cu 180 de grade. Dupa ce luni dimineata liderii Aliantei iesisera cu declaratii belicoase cum ca vor sa continue razboiul in Parlament, luni seara premierul Tariceanu s-a razgandit si a acordat Opozitiei un ragaz de 10 zile pentru contestatie la Curtea Constitutionala. Lucrurile un s-au oprit insa nici aici, pentru ca ieri, in urma unor negocieri intre liderii de grupuri de la Senat si Camera Deputatilor, Opozitia a castigat nu mai putin de 25 de zile termen de contestatie la Curtea Constitutionala, sub conditia ca votul final pe cele doua regulamente sa fie dat lunea viitoare.

"RAZGANDEANU". Primul pas spre negociere a fost facut de coalitia de guvernare luni seara. La sedinta liderilor coalitiei, presedintii PNL si PD, Calin Popescu Tariceanu si Emil Boc, au fost convinsi de colegii lor din Parlament sa accepte un compromis pe regulamente. Liderii parlamentari ai coalitiei, carora li s-a aliat si ministrul Bogdan Olteanu, au sustinut ca s-a ajuns la un blocaj legislativ, care se va repeta pentru toate proiectele pe care le va propune Guvernul. Potrivit unor surse, parlamentarii le-au oferit lui Tariceanu si Boc doua variante: "ori transam mai repede problema regulamentelor, ori o lasam balta, pentru ca nu exista solutie de iesire". Aceleasi surse spun ca Tariceanu si Boc erau initial hotarati sa forteze nota la discutiile din Parlament si insistau pe ideea sanctionarii la Comisia juridica a presedintilor de sedinta care obstructioneaza dezbater

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 51 minute
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT - FOTO

News.ro acum 27 minute
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salvea.

Prognoză specială în Capitală: Vremea se răceşte, iar cerul va avea înnorări şi vor fi averse

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţă, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până luni dimineaţă. Vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse şi posibil descărcări electrice.

12 mai 2024, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România

Ziua Constanta acum o ora
La 12 mai 2024 este sărbătorită Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015. „Tradiţia reprezintă un element primordial în identificarea existenţei şi evoluţiei istorice şi socio-cul

Prezenţa unui urs, semnalată în Piteşti

News.ro acum 2 ore
Prezenţa unui urs a fost semnalată duminică noaptea, în Piteşti, fiind emis mesaj RO-Alert. Animalul a fost căutat de poliîişti, jandarmi şi de echipaje ISU, inclusiv cu camere de termoviziune, dar nu a fost găsit încă. Mesajul RO-Alert a fost tran

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum o ora
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 3 ore
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident produs într-o comună din Argeş

Mediafax acum 4 ore
„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un tânăr de 18 de ani, din Hârtieşti, conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza comunei Davideşti, având sensul de deplasare dinspre Mioveni spre Câm

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/14°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°