Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clubul Gloria Buzău se pregateşte pentru marea aniversare

Publicat in Adevarul, duminică 12 iunie 2011 ·

Clubul Gloria Buzău va lansa miercuri o suită de evenimente culturale şi sportive cu ocazia împlinrii a 40 de ani de la înfiinţare, eveniment care a avut loc la data de 15 iunie 1971.

Şefii gruparii din Crâng spun că pregatirile pentru marea sărbătoare se află pe ultima sută de metri.„Cu această ocazie fanii vor putea viziona în premieră secvenţe video document din arhiva clubului care vor fi proiectate la cinematograful Dacia din Buzău. Tot aici vor avea loc şi întâlniri ale foştilor jucători cu suporterii şi va fi organizată o lansare de carte despre istoria echipei. La eveniment vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale dar şi oameni de fotbal care au sprijinit echipa noastră de-a lungul timpului ” a declarat Dan Tulpan preşedintele clubului Gloria Buzău.

De-a lungul timpului la clubul Gloria au evoluat nume sonore ale fotbalului românesc, ca Dudu Georgescu, de două ori câştigător al ghetei de aur cu Dinamo şi până la Mircea Sandu, care după retragere a ajuns şi preşedinte al FRF.

Prima performanţă notabilă a clubului Gloria Buzău a fost promovarea în divizia A din anul 1978 în dauna echipei FCM Galaţi, formaţie la care jucau Ion Oblemenco şi Costel Orac, viitoarea vedetă a lui Dinamo.

Un an mai târziu, Gloria a îngropat definitiv formaţia etalon a anilor 70, UTA Arad după un meci pe viaţă şi pe moarte jucat şi câştigat cu 1 la 0 chiar pe terenul ardelenilor pentru salvarea de la retrogradare şi un gol antologic înscris de Mitică Ghizdeanu.

Cea mai bună performanţă din istoria clubului a fost un onorabil loc 5 în divizia A, în sezonul1984-1985 şi calificarea în cupa balcanică atunci,când echipa a ajuns până în semifinalele competiţiei.

După retrogradarea din anul 1987, Gloria revenit pentru alte două sezoane în primul eşalon exact după 20 de ani. Din 2009 formaţia evoluează în liga sec

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 28 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 42 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 48 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum 56 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°