Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Modificarea legii siguranţei naţionale este greşită şi în favoarea infractorilor

Publicat in Mediafax, luni 3 decembrie 2012 ·

Preşedintele Traian Băsescu afirmă că iniţiativa Ministerului Justiţiei de a interzice administrarea ca probe în dosarele de corupţie a înregistrărilor SRI este "în favoarea infractorilor" şi că e greu de explicat de ce ministrul Mona Pivniceru şi premierul Victor Ponta au ocolit CSAT.

"Ce ştiu însă cu certitudine este că, dacă această modificare legislativă s-ar aproba, un mare număr de dosare penale aflate pe rolul instanţelor ar fi afectate, probabil chiar întoarse înapoi la Parchete şi, de asemenea, un important număr de dosare aflate în ancheta procurorilor ar fi lipsite de unele elemente de suport. Să ne înţelegem foarte bine: simplele redări ale unor convorbiri telefonice nu pot fi ele însele probe, ci doar îi ajută pe procurori şi judecători să consolideze anumite probe sau îi ajută pe procurori să-şi stabilească acţiuni de obţinere a probelor. Oricum, a modifica acum legea siguranţei naţionale este greşit şi în favoarea infractorilor. Eu sunt convins că doamna ministru Mona Pivniceru nu-şi doreşte acest lucru", a declarat Băsescu într-un interviu publicat de "Evenimentul Zilei".

Întrebat dacă a apreciat poziţia premierului Victor Ponta care a spus că nu este de acord cu iniţiativa ministerului Justiţiei, Băsescu a răspuns că îi este greu să creadă că Ponta nu a fost la curent, adăugând că este "greu de explicat" de ce Pivniceru şi Ponta au ocolit CSAT.

"Îmi este greu să cred că domnul Victor Ponta nu a fost la curent cu această modificare. Este prea importantă- ca impact pentru Justiţie, dar şi pentru lupta împotriva corupţiei pentru ca primul ministru să nu fi fost informat înainte de lansarea ei în dezbatere publică sau în circuitul de avizare. De asemenea, este greu de explicat faptul că domnul Victor Ponta şi doamna ministru Mona Pivniceru au ocolit CSAT, în condiţiile în care discutăm despre afectarea conţinutului unei legi care v

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum o ora
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 9 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

BREAKING David Cameron: Ucrainenii „au dreptul de a lovi în interiorul Rusiei”

G4Media acum o ora
Ministrul britanic de Externe David Cameron a vizitat joi Kievul şi a anunţat intenţia Regatului Unit de a-şi reuni partenerii luna viitoare pentru a strânge fonduri cu scopul de a răspunde nevoilor militare ale Ucrainei, au anunţat serviciile sale,

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 2 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 2 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 10 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 9 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 11 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 12 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°