Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NSA a „învăţat“ să folosească reclamele prin Google pentru a urmări utilizatorii care accesează „Internetul întunecat“

Publicat in Adevarul, duminică 6 octombrie 2013 ·

Agenţia Naţională de Securitate din SUA vrea să acceseze reţeaua ascunsă a Internetului, cunoscută sub numele de Tor, dar nu are la fel de mare succes ca pe Internetul public. Tocmai de aceea a recurs la diverse metode, inclusiv să urmărească anunţurile publicate prin plaftorma Google.

Tor, cunoscută şi ca „Internetul întunecat“, este o reţea dedicată celor care vor să rămână anonimi pe Internet, iar în mare parte a timpului reuşeşte să facă asta pentru ei. În Tor există însă şi o economie bazată pe reclame, cum are Internetul obişnuit, iar o parte din bani vin chiar de la Departamentul de Stat al SUA şi de la Departamentul Apărării, surse care alocă buget şi pentru NSA. Asta pentru că, notează CNET, autorităţile au învăţat să folosească publicitatea online pentru a urmări oameni.

NSA urmăreşte şi nodurile reţelei de intrare şi ieşire, dar Robert Hansen, specializat în securitatea browser-elor la compania White Hat Security, susţine că nu e nimic nou în asta. „În urmă cu doi ani, un grup de hackeri a publicat 100 de parole de la diverse ambasade pe care le-a obţinut prin nodurile de ieşire ale Tor. Totuşi, 100 e un număr rotund, logic e că au fost mai multe. Dacă ai acces la suficiente astfel de noduri, pot fi corelate“, a explicat el.

NSA localizează şi identifică utilizatorii de Tor prin anunţurile pe care le cumpără prin reţeaua Google AdSense, spre exemplu. „Doar pentru că foloseşti Tor nu înseamnă că browser-ul tău nu reţine cookies“, a afirmat Jeremiah Grossman, coleg al lui Hansen. „Prin simplul fapt că Tor este un serviciu atât de puternic şi utilizatorii apar la fel pe Internet e şi un minus, pentru că înlesneşte diferenţierea utilizatorilor Tor de ceilalţi de pe web“, a afirmat acesta.

Reclama, sufletul spionajului

NSA cumpără reclame prin companii ca Google şi prin cookies identifică utilizatorii de fiecare dată când intră pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 3 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum o ora
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum 38 minute
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum 58 minute
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Deficitul bugetar a crescut până la 2,06% din PIB după primul trimestru al anului 2024

Adevarul acum 39 minute
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după primele două luni, potrivit datelor publicate

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum 29 minute
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum o ora
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum 2 ore
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

Mureșean condamnat la închisoare pentru uciderea unui câine

Radio Mures acum o ora
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Band au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Târgu Mureș, pe numele unui bărbat de 38 de ani, din comuna Pănet . Acesta are o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare

Vremea

București
acum

19°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/15°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°