Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Nimeni nu e vinovat pentru catastrofa din Ungaria. Directorul fabricii de aluminiu a fost eliberat

Publicat in Adevarul, joi 14 octombrie 2010 ·

Directorul fabricii de la care a pornit dezastrul rosu şi toxic a fost arestat, însă tribunalul municipal din Veszprem a decis eliberarea directorului executiv al uzinei de alumină MAL, Zoltan Bakonyi. Justiţia a decis că directorul nu avea de unde să ştie ce nenorocire avea să se abată asupra Ungariei. Între timp, numărul morţilor din Ungaria a crescut. Nouă persoane şi-au pierdut în total viaţa în mâlul toxic. Planul autorităţilor maghiare de evitare a unui al doilea dezastru întâmpină probleme financiare. Între timp, cei 1.000 de sinistraţi devin tot mai nervoşi că nu li se permite accesul în zona calamitată.

UPDATE

Autorităţile maghiare sunt hotărâte să declare recurs. Oficialii spun că cineva trebuie să fie de vină pentru cei nouă morţi şi pagubele economice de cel puţin 30 de miliarde de forinţi.

Ancheta poliţiei maghiare a fost urgentată, iar primele măsuri nu au întârziat să apară. Zoltan Bakonyi, directorul MAL Zrt, compania ce deţine bazinul de unde a avut loc devărsarea, a fost arestat sub acuzaţia de neglijenţă şi urmează să fie judecat. Bakonyi a contestat decizia, iar tribunalul municipal din Veszprem i-a dat dreptate.

VIDEO Megastructură construită în Ungaria în timp record ca să oprească o nouă deversare ucigaşă

Cum a mutilat mâlul toxic copii şi bătrâni care nu au ştiut cum să se apere de viitură

Conform unor surse judiciare maghiare, Zoltan Bakonyi ar fi fost acuzat de anchetatori că "a eşuat în crearea şi punerea în practică de măsuri de protecţie a vieţii şi a proprietăţilor din zonă".

GALERIE FOTO Reporterii "Adevărul", la kilometrul zero al catastrofei roşii

FOTO Vine valul toxic de la unguri

VIDEO Unda de poluare din Ungaria a ajuns deja în Dunăre

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO

VIDEO - AICI puteţi vedea imagini filmate

În total, conform cifrelor ofi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum o ora
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte

HotNews acum 41 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Nicio surpriză: CFR Călători prognozează pierderi de peste 1 mld. de lei în acest an, în creştere cu 464% faţă de 2023

Ziarul Financiar acum 53 minute
Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compen

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum o ora
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 3 ore
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum o ora
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°