Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamo îşi pierde jucătorii

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 19 decembrie 2006 ·

Atacantul Ionel Ganea s-a hotărât asupra viitorului său şi este decis să plece din „Ştefan cel Mare” în această iarnă. Cristi Borcea a declarat luni că Ganea e „luat la mişto” de cei care îl vor în altă parte şi că jucătorul nu mai vrea să rămână la Dinamo, deşi are toată deschiderea. Ganea l-a anunţat încă de sâmbătă pe Cristi Borcea că va pleca de la Dinamo, însă oficialii dinamovişti încearcă din răsputeri să-l convingă pe jucător să revină asupra deciziei. „Domnul Rednic a spus că cine vrea să plece e liber să plece. Vrea să încheiem de comun acord contractul şi să îmi găsesc o altă echipă”, a spus Ganezul, golgeterul Ligii I în acest sezon cu 14 reuşite. Cristi Borcea a declarat luni că „Ganea mai are contract un an şi jumătate cu Dinamo, iar în vară contractul lui se va prelungi. Noi suntem dispuşi să continuăm cu Ganea, însă el este decis să plece. Noi, suporterii, echipa, Mircea Rednic, nu mai putem suporta presiunea pe care o pune Ganea. Sper ca el să îşi dea seama că este luat la mişto de cei care vor să-l influenţeze. Orice ieşire în decor va fi aspru sancţionată!

Contractul jucătorului expiră la vară, aşa că dacă vrea să plece la o altă echipă, Ganea nu o va face pe gratis, ci numai pentru o sumă de bani”. Oficialii dinamovişti vor să ia pe fotbalistul de 33 de ani 200.000 de euro.

FC Argeş este prima echipă care îi oferă un contract jucătorului, patronul Penescu avansând suma de 300.000 de dolari pe an, în caz că acesta va accepta oferta sa.

Ze Kalanga merge în Turcia

Cotidianul „Fotomac” susţine, în ediţia de luni, că fotbalistul angolez al echipei Dinamo, Ze Kalanga, s-ar fi înţeles cu gruparea Sivasspor în privinţa unui transfer. Potrivit sursei citate, tehnicianul formaţiei Sivasspor, Bulent Uygun, s-ar fi înţeles cu Ze Kalanga în toate privinţele. „Kalanga, care are 23 de ani şi face parte din naţionala ţării sale, e

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 20 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Constanţa: Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare

News.ro acum 41 minute
Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa, pentru 24 de ore, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°